Talibanii au ucis o polițistă afgană, însărcinată în opt luni, chiar în fața familiei sale

Militanții talibani din capitala regiunii Ghor au înjunghiat mortal o polițistă afgană. Negar Masoomi era însărcinată în opt luni și lucra la închisoarea locală, a informat BBC. Crima, confirmată de familia victimei, a avut loc sâmbătă, 4 septembrie, a completat, într-o altă relatare a incidentului, postul CNN.

Sep 7, 2021 - 19:47
Sep 7, 2021 - 20:23
Urmărește-ne peGoogle news
Talibanii au ucis o polițistă afgană, însărcinată în opt luni, chiar în fața familiei sale

Negar a fost înjunghiată în fața rudelor, în orașul Firozkoh.

Oficialii talibani au negat orice implicare și spun că vor investiga acest incident.

Bilal Kareemi, un purtător de cuvânt al talibanilor, a transmis că „nu credem că femeia nu a fost ucisă de mujahedinii Emiratului Islamic, dar nu am primit rezultatul final al anchetei”.

Detaliile despre această crimă îngrozitoare nu sunt foarte clare, deoarece mulți localnici din Firozkoh se tem să vorbească, fiind speriați de insurgenți.

Însă familia victimei a transmis presei imagini cu cadavrul desfigurat al femeii.

Potrivit rudelor, trei bărbați înarmați au dat buzna peste femeie, în casă. I-au legat pe ceilalți membri ai familiei, iar pe Negar au înjunghiat-o chiar în fața lor.

Mohammad Hanif, fiul politistei, a confirmat pentru CNN: „Ne-au ucis mama în fața ochilor noștri. Au ucis-o cu un cuțit”.

Fiindcă era însărcinată, Hanif a spus că talibanii au comis două crime. El speră ca ucigașii să fie aduși în fața justiției. Dacă nu se face nimic, a avertizat că „s-ar putea să fie nevoie să luăm legea în mâinile noastre”.