Supărat că petrecerea i-a fost oprită în toiul nopții, un hunedorean a aruncat cu pietre în mașina de poliție

Un tânăr a decis să se răzbune pe poliţiştii care i-au oprit cheful, așa că i-a înjurat şi le-a lovit autospeciala cu pietre.

Aug 13, 2021 - 16:31
Urmărește-ne peGoogle news
Supărat că petrecerea i-a fost oprită în toiul nopții, un hunedorean a aruncat cu pietre în mașina de poliție

Joi dimineaţa, în jurul orei 0:35, poliţiştii au fost chemaţi să oprească petrecerea dată de un tânăr din municipiul Hunedoara, scrie Adevărul.ro.

Patrula de poliţie deplasată la faţa locului a stabilit că un tânăr de 21 de ani, locatarul unui apartament, asculta muzică la intensitate ridicată, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 61/1991, cu amendă în cuantum de 500 de lei.

„În jurul orei 01:05, în momentul plecării de la faţa locului a patrulei, la finalizarea intervenţiei, poliţiştii au auzit un zgomot în partea din spate a autospecialei. Poliţiştii au coborât din autospecială şi au constatat că tânărul, fiind nemulţumit de măsura luată împotriva sa, a aruncat cu o piatră în direcţia autospecialei de poliţie, lovind haionul (n.r.: capota din spate) acesteia şi provocând o zgârietură a vopselei, după care s-a refugiat în locuinţa sa. De la fereastra locuinţei, bărbatul a continuat să profereze  injurii şi cuvinte jignitoare la adresa agenţilor de poliţie”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, potrivit Adevărul.ro.

Hunedoreanul a fost condus la sediul Poliţiei Hunedoara, unde a fost audiat pentru comiterea infracţiunii de distrugere, ulterior poliţiştii luând, faţă de acesta, măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, mai notează Adevărul.ro.