Soluțiile propuse de Florin Cîțu pentru mărirea salariilor: Reducerea CAS de la 25% la 20%

Președintele PNL Florin Cîţu a transmis, duminică, 13 februarie, într-un mesaj pe rețelele de socializare, soluţiile sale pentru a creşte salariile tuturor românilor şi dă exemplu reducerii CAS de la 25% la 20% - aproximativ 317 lei în plus în buzunar pentru românii cu salariul mediu.

Urmărește-ne peGoogle news
Soluțiile propuse de Florin Cîțu pentru mărirea salariilor: Reducerea CAS de la 25% la 20%
Foto: Florin Cîțu

”Soluţii:

1. Reducerea contribuţiilor - mai mulţi bani în buzunarele românilor.

2. Reducerea TVA - temperează inflaţia”, scrie Cîţu în postare.

Preşedintele PNL prezintă şi soluţii pentru a creşte salariile pentru toţi românii.

”Reducerea CAS de la 25% la 20% - aproximativ 317 lei în plus în buzunar pentru românii cu salariul mediu”, spune liderul liberal.

Postarea preşedintelui PNL vine în contextul declaraţiilor ministrului Finanţelor Publice, Adrian Câciu, privind o impozitare a proprietăţii, din 2023.

Ulterior, ministrul şi-a nuanţat declaraţiile privind impozitarea proprietăţilor el arătând că nu este adeptul supraimpozitării în această privinţă, el precizând că susţine ceea ce numeşte „o ajustare” în zona de reglementare comercială a unor activităţi de business.