Șeful IPJ Prahova, acuzat de luare de mită, a fost detașat la Școala de Poliție de la Câmpina
Comisarul şef Marian Iorga, fostul şef al Poliţiei Prahova, inculpat într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA Bucureşti, a fost pus la dispoziţia IGPR în perioada în care se află sub control judiciar.
Acesta nu mai are voie să ocupe o funcţie de conducere şi nici să lucreze în operativ, motiv pentru care a fost detaşat la Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” din Câmpina.
Cât timp va rămâne în şcoală, Iorga nu va interacţiona cu elevii în calitate de cadru didactic, cel mai probabil acesta va ocupa un post de ofiţer de serviciu.
Citește și: Șeful IPJ Prahova a fost plasat de DNA sub control judiciar
Marian Iorga este ceretat pentru luare de mită, iar procurorii anticorupţie în acuză că ar fi luat mită un ceas în valoare de aproximativ o mie de euro pentru a da o soluţie favorabilă într-o lucrare care era instrumentată de IPJ Călăraşi.
Iorga a condus Poliţia din Călăraşi până în mai 2020 când a fost împuternicit la comanda Poliţiei Prahova.