Șeful IPJ Giurgiu a fost demis după revolta de la Bolintin-Vale, provocată de uciderea unui șofer de microbuz

Încep să cadă capete după ce un şofer a fost ucis de clanurile din Bolintin-Vale. Şeful IPJ Giurgiu a fost dat afară, iar mai mulţi poliţişti sunt cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu, după ce localnicii au ieşit în stradă miercuri seară şi au cerut autorităţilor să ia măsuri față de clanurile care îi terorizează.

Urmărește-ne peGoogle news
Șeful IPJ Giurgiu a fost demis după revolta de la Bolintin-Vale, provocată de uciderea unui șofer de microbuz
Sursa foto: Gândul.ro

Pe lângă șeful IPJ Giurgiu, mai mulți polițiști sunt cercetați pentru neglijență în serviciu, după ce mai mulți localnici au ieșit să protesteze miercuri seara.

Sute de localnici solicită Prefecturii, Primăriei și Poliției să ia măsuri față de clanurile care îi terorizează, fără ca autoritatile să facă nimic. Situația din Bolintin Vale este ca un butoi cu pulbere, iar străzile au fost împânzite de polițiști și jandarmi.

Ministerul de Interne a cerut suplimentarea forțelor de ordine trimise în Bolintin.

Un şofer de microbuz a fost ucis cu pietre de clanurile din Bolintin Vale. Doi copii, o fetiţă de 5 ani şi un băiat de 12 ani, au rămas acum fără tată.

Cumnatul meu executa curse pe traseul Bolintin Vale Bucureşti. A fost agresat de un grup de patru persoane de etnie romă, printre care se afla şi o femeie. Cei 4 s-au pus în faţa microbuzului şi l-au oprit. Cumnatul meu era în maşină cu fratele său şi soţia sa, iar aceştia au urcat în maşină spunând că ei caută un copil şi o femeie.

El nu executa cursa, atunci se întorcea acasă de la mama sa. Atunci, cei patru au început să-l înjure şi să arunce cu bere în el. Erau în stare de ebrietate. Până la urmă a reuşit să îi dea jos din maşină şi ei au început să dea cu pumnii şi cu picioarele în mașina.

Ulterior a constatat că are cauciucul spart şi a oprit din nou. Când a oprit, cei 4 au fugit şi el a plecat după ei. Nu ştiu la ce s-a gândit poate a crezut că poate prinde pe unul din ei să-l ducă la poliţie.

A alergat după ei şi după ce s-a oprit au început să-l agreseze şi să-l bată. Unul din ei a luat o pavelă şi i-a dat în cap. Atunci a picat secerat. Am înțeles că există filmările, dar nu vor să le facă publice. Poliţia nu a luat legătura cu noi.

A doua zi am făcut eu rost de un număr şi i-am sunat eu. Din câte am înțeles cineva ar fi sunat, dar au ajuns foarte târziu. Alarma a fost dată de un nepot care a găsit microbuzul pe stradă fără el şi ulterior l-a găsit într-o baltă de sânge.

Trei dintre agresori se află în libertate. Doar cel care a dat cu piatra a fost reţinut. Cumnatul meu era foarte liniștit. Toată lumea îl cunoștea şi îl iubea. Agresorii sunt niște parveniți. Cumnatul meu a murit aseară. Are o fetită de 5 ani şi un băiat de 12 anu”, a declarat cumnatul bărbatului la Antena 3, potrivit româniatv.net

Zeci de oameni au ieşit să protesteze miercuri seară, cerând autorităţilor să facă dreptate şi să ia măsuri împotriva clanurilor care îi terorizează de ani de zile.

Autorul a fost inițial reținut pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Giurgiu, iar la data de 11 ianuarie a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea preventivă.

Având în vedere că persoana vătămată a decedat, urmează a se analiza oportunitatea schimbării încadrării juridice, în funcție de rezultatele necropsiei, a transmis Poliția, potrivit româniatv.net.