Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare - Cristian Boureanu a fost condamnat în același dosar

Fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu a fost condamnat joi la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare, în timp ce fostul parlamentar Cristian Boureanu a primit o pedeapsă de 4 ani și 3 luni, în dosarul în care au fost judecați pentru luare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu reabilitarea unor tronsoane de cale ferată.

Mar 24, 2022 - 17:06
Urmărește-ne peGoogle news
Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare - Cristian Boureanu a fost condamnat în același dosar
Foto: Captură Video/Facebook

Decizia a fost luată joi de către instanța supremă și nu este definitivă.

În același dosar, Mircea Costea (fost angajat la Ministerul Finanţelor şi fost director al Eximbank, cumnatul lui Mircea Geoană) a primit o condamnare de 7 ani de închisoare, Mihaela Mititelu (o apropiată de conducerea Companiei Naţionale CFR) - 4 ani de închisoare cu executare, iar Constantin Dascălu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor) - 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

De asemenea, instanța a dispus confiscarea următoarelor sume:

  • 3.990.248 lei, 2.177.000 euro şi 65.000 euro de la Sebastian Vlădescu
  • 3.121.328 lei şi 1.919.900 euro de la Ionuţ Costea
  • 3.083.498 lei şi 1.050.087 euro de la Mihaela Mititelu
  • 1.114.000 euro de la Constantin Dascălu şi 2.111.799 euro de la Cristian Boureanu.

În acest dosar, Sebastian Vlădescu a fost trimis în judecată de DNA în 15 noiembrie 2019, alături de Mircea Costea, Mihaela Mititelu, Constantin Dascălu, Cristian Boureanu.

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2005 - 2017, respectiv plăţi în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro de către o companie străină, cu titlu de comisioane, unor oficiali români în legătură cu încheierea şi executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate, notează hotnews.ro.

Procurorii susţin că activitatea infracţională s-a desfăşurat în două etape.

Astfel, prima etapă - în anul 2005, în contextul licitaţiei organizate pentru reabilitarea unei linii ferate, reprezentanţii companiei străine au convenit cu Sebastian Vlădescu, Ionuţ Costea şi cu o persoană apropiată de conducerea CNCFR (Mihaela Mititelu - n.r.), să le plătească eşalonat, pe toată durata contractului, un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român.

În schimbul, acestor sume, oficialii români au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanţarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum şi plata la timp a facturilor emise.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au ajuns la inculpaţi.

"O primă verigă a fost reprezentată de încheierea unui contract de consultanţă cu o societate de avocatură, în baza căruia compania a plătit, în perioada 2006 - 2011, suma totală de 39.363.071 lei, deşi nu au fost prestate servicii. Următoarea verigă a fost reprezentată de încheierea mai multor contracte fictive între societatea de avocatură sau societăţi offshore afiliate acesteia cu societăţi controlate de inculpaţi, prin care sumele de bani au ajuns la aceştia. În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit un milion de euro, Costea Mircea Ionuţ a primit 3.121.328,41 lei şi 2.320.698 euro, iar persoana apropiată de conducerea CNCFR, administrator a unor societăţi comerciale, a primit 3.083.498 lei şi 1.050.087 euro. A doua etapă - în cursul anului 2009, pe fondul schimbării guvernului şi al crizei economice care a dus la întârzierea plăţii facturilor, reprezentanţii companiei străine au ajuns la o nouă înţelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român către Vlădescu Sebastian (care îndeplinea din nou funcţia de ministru de finanţe), Constantin Dascălu şi Cristian Boureanu", arată DNA.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani, a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate.

Ulterior, sumele au fost transferate prin operaţiuni succesive către alte societăţi offshore, stratificate pe cinci niveluri pentru a îngreuna eventuala urmărire a traseului banilor.

În ultima etapă, banii au fost transferaţi în conturile unor societăţi indicate de inculpaţi sau au fost retraşi în numerar şi au fost înmânaţi acestora. Conform DNA, în acest mod, Sebastian Vlădescu a primit 2.242.000 euro, Constantin Dascălu a primit 1.114.000 euro, iar Cristian Boureanu a primit 2.111.799 euro.

Totodată, directorului companiei străine, Josef Hornegger, i-a revenit suma de 1.100.000 euro.

Josef Hornegger a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, el fiind condamnat în luna iunie de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare şi obligat să plătească suma de 1,1 milioane euro.

Potrivit DNA, diferenţa dintre sumele transferate de compania străină şi cele primite de inculpaţi o reprezintă cheltuielile presupuse de operaţionalizare a circuitelor financiare (înfiinţare şi funcţionare companii offshore, comisioane bancare, taxe), precum şi foloasele primite de alţi participanţi la săvârşirea faptelor cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei.

Cu privire la sumele primite de intermediarii denunţători în cauză (389.531 euro pentru prima etapă, respectiv 929.535 de euro pentru a doua etapă) s-au instituit măsuri asigurătorii, în vederea confiscării.

Sursa: Hotnews.ro