Rezoluția ONU care condamnă invazia rusă în Ucraina, a fost votată - Rusia a fost susținută de Belarus, Coreea de Nord, Siria și Eritreea

Națiunile Unite au votat cu o majoritate covârșitoare pentru o rezoluție care condamnă invazia Ucrainei de către Rusia și a cerut retragerea imediată a forțelor sale, scrie The Guardian.

Mar 2, 2022 - 21:00
Mar 2, 2022 - 21:02
Urmărește-ne peGoogle news
Rezoluția ONU care condamnă invazia rusă în Ucraina, a fost votată - Rusia a fost susținută de Belarus, Coreea de Nord, Siria și Eritreea
Foto: Unsplash/ Imagine cu caracter ilustrativ

Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluția „Agresiune împotriva Ucrainei”, care condamnă invadarea Ucrainei de către Rusia și cere Rusiei să retragă imediat trupele de pe teritoriul ucrainean.

Ambasadorul Ucrainei la Naţiunile Unite, Serghei Kisliţia, a denunţat miercuri un “genocid” în curs de desfăşurare în ţara sa, comis de Rusia, într-un discurs rostit în faţa Adunării Generale a ONU în încheierea unei dezbateri de două zile, relatează AFP.

Este deja clar că obiectivul Rusiei nu este doar ocuparea. Este un genocid″⁣, a denunţat el, după ce a făcut o lungă paralelă cu Hitler şi invazia acestuia în Europa.

Este uşor să semnezi Carta ONU pe timp de pace, dar veniţi să o semnaţi pe timp de război”, după votul aşteptat în Adunarea Generală, a spus el, ţinând în mână mica broşură albastră pentru cele 193 de ţări membre ale organizaţiei reprezentate, la finalul discursului său, punctat de aplauze puternice.

Omologul său rus, Vasili Nebenzia, a luat apoi cuvântul pentru a cere să nu se voteze rezoluţia propusă şi a reiterat că ţara sa doreşte doar să “oprească” conflictul din Donbas, în estul Ucrainei. “Obiectivele noastre vor fi atinse”, a promis el, calificând-o drept o “operaţiune” militară de “autoapărare” şi dând asigurări că armata rusă nu vizează civili.

141 de țări au votat în favoarea deciziei. Rusia, Belarus, Coreea de Nord, Eritreea și Siria au votat împotrivă.

„Le mulțumesc tuturor țărilor care au votat pentru adoptarea rezoluției, ați ales partea corectă a istoriei”, a declarat președintele Zelenski, într-o postare pe Twitter. „Votul dat în cadrul ONU împotriva agresorului arată formarea și funcționarea unei puternice coaliții anti-Putin. Lumea este alături de noi. Adevărul este de partea noastră. Vom învinge!