Rezervări de 2 milioane de dolari, făcute de oameni din întreaga lume, donate pentru persoanele afectate de războiul din Ucraina
Oameni din toată lumea au plătit pentru a închiria camere în Ucraina prin Airbnb, fără să meargă acolo, în încercarea de a-i ajuta financiar pe ucrainenii asediați de forțele ruse. Miercuri și joi, gazdele Airbnb au încasat aproape 2 milioane de dolari din 61.000 de rezervări care nu au fost onorate, potrivit CNN, citat de Libertatea.ro.

Ideea a pornit în urma unei campanii create pe rețelele sociale, în încercarea de a strânge bani pentru ucrainenii din orașele bombardate neîntrerupt de armata rusă.
Organizatorii au îndemnat oamenii să rezerve camere cât mai aproape de data de check-in pentru a se asigura că Airbnb primește și emite rapid plata.
Ulterior, inițiativa a luat amploare. Numai pe 2 și 3 martie, ”oaspeții” din întreaga lume au rezervat peste 61.000 de nopți în Ucraina, potrivit unui purtător de cuvânt al Airbnb. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost rezervate de americani, a adăugat acesta.
„Azi au venit peste 10 rezervări. A fost surprinzător, e un ajutor de nădejde în acest moment. Le-am spus rudelor și prietenilor mei că plănuiesc să folosesc acești bani pentru a-i ajuta pe oamenii noștri care au nevoie de ei în acest moment”, a declarat vineri ucraineanul Volodymyr Bondarenko, care închiriază un apartament cu un dormitor în Kiev, prin Airbnb, pentru CNN.
Airbnb oferă și locuințe temporare în țările vecine pentru circa 100.000 de refugiați ucraineni din cauza invaziei ruse, iar purtătorul de cuvânt al Airbnb a spus că serviciul va renunța la taxe în Ucraina.
„Apreciem generozitatea comunității noastre în acest moment de criză. Airbnb renunță, de asemenea, la toate taxele pentru oaspeți și gazde pentru toate rezervările din Ucraina în acest moment”, a mai spus acesta.
Airbnb a decis să-și suspende serviciile din Rusia și Belarus.
Sursa: Libertatea.ro