Proiect de lege controversat, inițiat de Diana Șoșoacă: Pedeapsa cu închisoarea pentru „știrile antiromânești“

Senatoarea Diana Șoșoacă a inițiat un proiect de lege prin care vrea combaterea „antiromânismului” prin închisoare. Antiromânismul este, în viziunea politicienei, percepția referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora. Legea vizează și cenzura presei.

Iul 31, 2021 - 17:25
Iul 31, 2021 - 17:26
Urmărește-ne peGoogle news
Proiect de lege controversat, inițiat de Diana Șoșoacă: Pedeapsa cu închisoarea pentru „știrile antiromânești“

Diana Șoșoacă a depus pe 28 iulie un proiect de lege prin care vrea condamnarea cu până la 5 ani de închisoare a celor care distribuie sau pun la dispoziția publiclui, prin orice mijloace, știri, informații și materiale considerate antiromânești. 

Senatoarea menționează că, în viziunea sa, „antiromânismul este considerat ca fiind percepția referitoare la românii exprimată ca ură împotriva acestora, precum și manifestările verbale sau fizice motivate de ură împotriva românilor. indreptate împotriva românilor sau a ne-românilor, a proprietaților românilor, a instituliilor comunităților româanești sau a lăcașurilor de cult ale românilor.

Diana Șoșoacă face referire, în motivare pentru proiectul său de lege, la Emil Cioran, care „a încercat să nu mai fie român, a devenit chiar cel mai mare stilist al limbii franceze, a refuzat să mai vorbească limba română sau să mai revină vreodată în țara natală, dar în ultimul an de viață, bolnav fiind de Alzheimer, a uitat... limba franceză.

De asemenea, îi invocă pe Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Grigore Vieru sau Mihai Eminescu.

Prezenta iniţiativă legislativă se impune a fi adoptată având în vedere discriminările și jignirile la care sunt supuși românii atât în străinătate, cât și pe plan naţional, atât de către străinii care ne vizitează, cât, mai ales, de minorităţi sau chiar de către românii lipsiţi de orice normă de civilizaţie și respect la adresa României și a cetăţenilor români. 

În contextul adoptăriiîi legii antisemitismului nr. 157/2018 §i a legii antitigănismului nr. 2/2021, este inacceptabil să nu adoptăm o lege a antiromânsimului, când din ce în ce mai multe acțiuni sunt îndreptate împotriva poporului român, limbii românee, României, ajungând să avem păreri depreciative la adresa noastră ca popor, deși istoria ne arată că ar trebui să fim unii dintre cei mai mândri din lume”, susține Diana Șoșoacă în expunerea de motive de 22 de pagini.

„Știrile antiromânești”, 5 ani de închisoare

Senatoarea vrea să câștige respect pentru România prin închisoare.

Astfel, potrivit proiectului de lege pe care l-a inițiat, fapta unei persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antiromânești constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.