Premierul Nicolae Ciucă: „Pentru a face față actualelor crize, avem nevoie de responsabilizarea autorităților în fața cetățenilor”
Premierul Nicolae Ciucă afirmă că democraţiile oferă cele mai solide şi acceptabile soluţii şi subliniază că, pentru a face faţă actualelor crize, este nevoie, printre altele, de responsabilizarea autorităţilor în faţa cetăţenilor.
"M-am întrebat adesea ce face ca anumite societăţi să alunece pe pante anti-democratice şi naţionaliste şi ce măsuri trebuie să fie adoptate pentru a evita asemenea deznodăminte negative în societatea românească. Şi cred că primul răspuns vine din respectul pentru alegerile cetăţenilor şi pentru nevoile lor. Se vorbeşte despre faptul că autocraţiile şi nu democraţiile ar fi mai eficiente în a răspunde crizelor. Realitatea a contrazis aceste afirmaţii, care sunt îmbrăţişate şi de unii reprezentanţi din zona academică a statelor democratice. Democraţiile au rezistat mai bine şi au ieşit mai bine din crize decât statele cu regimuri autoritare, care au părut mai viguroase şi puternice în primele momente ale unei crize, dar au pierdut ulterior din cauza absenţei unei susţineri a populaţiei", a transmis, vineri, prim-ministrul participanţilor la Bucharest Forum 2021.
Potrivit premierului Nicolae Ciucă, rezilienţa democraţiei este direct legată de securitatea societală a unei ţări care pune pe primul loc interesul cetăţenilor: viaţa lor, proprietatea, drepturile şi libertăţile şi primatul opţiunilor fiecăruia în parte.
"Democraţiile sunt, de fapt, cele care oferă cele mai solide şi acceptabile soluţii, care sunt susţinute de către toţi cetăţenii. Iar rezilienţa democratică nu se poate obţine decât atunci când reunim eforturile statului, ale societăţii şi ale fiecărui cetăţean", a evidenţiat Nicolae Ciucă.
Potrivit acestuia, pentru a avea susţinerea societăţilor şi a cetăţeanului, este nevoie de încrederea populaţiei în cei ajunşi în funcţii publice, aleşi sau numiţi.
"Capacitatea societăţilor de a fi reziliente în condiţii de crize multiple este afectată de tranziţiile post-criză sau post-conflict nepotrivite sau haotice, corupţia şi capturarea politică sau oligarhică a statelor, inegalitatea, migraţia, crizele de reprezentare, renunţarea la reforme şi paşii înapoi de la angajamentele democratice. În toate aceste cazuri, sunt alterate principiile şi valorile democraţiei, drepturile şi libertăţile individuale. Acestea ajung subordonate unor ipotetice drepturi ale comunităţii, naţiunii sau statelor, sub care se ascund, de fapt, dorinţe dictatoriale, autoritare sau iliberale, preeminenţa intereselor personale ale unui lider, grup politic sau partid unic. Pentru a face faţă actualelor crize, avem nevoie de responsabilizarea autorităţilor în faţa cetăţenilor, transparenţă şi integritate, tranziţii inclusive, angajare cetăţenească, incluziune socială şi politică, respectiv accesul egal la resurse şi oportunităţi economice ale tuturor cetăţenilor", a mai declarat premierul în cadrul Bucharest Forum 2021, potrivit comunicatului Guvernului României.