Premierul Cîțu, întrebat dacă se simte vizat de ancheta legată de achiziția de vaccinuri anti-COVID: „Mi se pare mizerabil și revoltător să asociezi persoana mea cu aceste dosare de la DNA”

Premierul Florin Cîțu susține, întrebat dacă se simte vizat de ancheta DNA privind achizițiile de vaccin anti-COVID, că este "mizerabil și revoltător" ca dosarul să fie asociat cu persoana sa: "Dosarul e pe faptă, nu pe persoană. Ce mi se pare mizerabil și revoltător este să asociezi persoana mea cu aceste dosare de la DNA".

Sep 22, 2021 - 15:49
Urmărește-ne peGoogle news
Premierul Cîțu, întrebat dacă se simte vizat de ancheta legată de achiziția de vaccinuri anti-COVID: „Mi se pare mizerabil și revoltător să asociezi persoana mea cu aceste dosare de la DNA”

"Nu pot să comentez. Sunt in rem, ceea ce arată că justiția funcionează. E pe faptă, nu pe persoană.

Ce mi se pare mizerabil și revoltător e să asociezi persoana mea cu aceste dosare de la DNA. Nu am fost informat, nu am nicio treabă", a susținut Cîțu, la finalul ședinței de guvern, întrebat de un jurnalist dacă se simte vizat de ancheta DNA.

El a mai susținut că nu este o coincidență apariția acestor informații înainte de congresul PNL din 25 septembrie: "Eu le înțeleg frustrarea, înțeleg că se țin de funcții".
Când a vorbit despre dosare, premierul s-a referit și la ancheta deschisă in rem de DNA în urma plângerii depuse de Declic împotriva sa și a fostei consiliere de stat Mioara Costin legat de documentul de partid trimis de la Guvern, în care era stabilită strategia premierului în campania pentru șefia PNL.

În ceea ce privește cantitatea mare de vaccin anti-COVID achiziționată de România, premierul a susținut că vaccinul a fost contractat în condițiile în care eficacietatea acestuia era încă incertă: "Toate contractele pentru statele UE asigură 4,4 miliarde de doze de vaccin până în 2023, de 10 ori mai multe decât populația UE".

El a susținut, de mai multe ori, că Ministerul Sănătății ar fi trebuit să fie cel care să atragă atenția dacă numărul de doze era prea mare, lansând mai multe atacuri la adresa miniștrilor USR-PLUS.