Polițist cercetat pentru fals în declarații, pentru că nu și-a declarat veniturile obținute din jocuri de noroc

Un agent de poliţie este cercetat pentru fals în declaraţii. Inspectorii de integritate i-au făcut plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce au descoperit că poliţistul nu declarase veniturile obţinute la jocuri de noroc.

Apr 29, 2022 - 17:12
Urmărește-ne peGoogle news
Polițist cercetat pentru fals în declarații, pentru că nu și-a declarat veniturile obținute din jocuri de noroc
Foto: Poliția Română/ Facebook/ imagine cu caracter ilustrativ

Agenţia Naţională de Integritate îl anchetează pentru fals în declaraţii pe agentul de poliţie Mihai Ionuţ Ivaşcu de la Poliţia municipiului Brăila.

”Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Ivaşcu Mihai Ionuţ a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile  încasate din jocuri de noroc şi premii în anii 2016, 2017 şi 2019, în cuantum de 7.718 Lei”, spun inspectorii de integritate.

Potrivit Codului Penal, falsul în declaraţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.