Polițist cercetat penal și disciplinar după ce a bătut un tânăr în fața unui club din Bihor

Un poliţist din Bihor este cercetat penal, dar şi disciplinar, după ce s-a încăierat cu un tânăr în faţa unui club din localitatea bihoreană Chişcău, victima ajungând la spital. Omul legii era în afara programului de lucru.

Iun 30, 2021 - 11:02
Iun 30, 2021 - 13:24
Urmărește-ne peGoogle news
Polițist cercetat penal și disciplinar după ce a bătut un tânăr în fața unui club din Bihor
Sursa foto: Facebook

Bătaia s-a produs în noaptea de 25 spre 26 iunie, în jurul orei 2:30, în faţa unui club din localitatea Chişcău, comuna Pietroasa.  

Poliţistul, agentul principal Paul Jula (foto stânga), lucrează la Secţia Rurală de Poliţie Valea lui Mihai, şi locuieşte în Chişcău, fiind vecin de stradă şi chiar prieten până zilele trecute cu victima sa, Beniamin.   

Cei doi au ieşit cu un grup de prieteni la club, unde au petrecut împreună până târziu noaptea. La plecare, însă, între tineri s-a iscat o ceartă, iar poliţistul, băut fiind, nu s-a mai putut controla: a tăbărât pe Beniamin, l-a trântit la pământ şi, chiar dacă acesta a leşinat în urma căzăturii, l-a luat la pumni, fiind tras la o parte de martori. 

Tânărul rănit a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale. Acesta a depus, marţi după-amiaza, o plângere penală împotriva agresorului său, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, unde s-a şi început ancheta sub acuza de loviri şi alte violenţe, după cum susţine şi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa.   

Totodată, potrivit sursei citate, şefii Inspectoratului de Poliţie Bihor au dispus „efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern”, iar "la finalizarea verificărilor, în funcţie de rezultatul acestora, se vor dispune măsurile legale care se impun".  

Vă asigurăm că oferim tot sprijinul necesar unităţii de parchet competente, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, care derulează ancheta proprie cu privire acest caz. La nivelul conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor nu sunt tolerate astfel de comportamente” a mai spus comisarul şef Fărcuţa.   

Agentul principal Paul Jula nu era în timpul serviciului în seara altercaţiei, fiind în concediu de odihnă, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor. 

Video: ebihoreanul.ro