Peste 2000 de civili au fost uciși până acum în Ucraina, de la începutul invaziei ruse

Peste 2000 de civili au fost ucişi şi sute de structuri au fost distruse, inclusiv instalaţii de transport, spitale, grădiniţe şi locuinţe, în timpul invaziei ruse din Ucraina, a informat miercuri Serviciul de Urgenţă ucrainean, citat de TKI.

Mar 2, 2022 - 17:20
Urmărește-ne peGoogle news
Peste 2000 de civili au fost uciși până acum în Ucraina, de la începutul invaziei ruse

"În fiecare oră mor copii, femei şi membri ai forţele de apărare", a anunţat printr-o declarație serviciul citat de TKI.

Pe de altă parte, primarul din Mariupol (aflat în partea de sud a Ucrainei), Vadim Boicenko, a anunţat că în oraş s-au înregistrat numeroase victime în ultimele 14 ore de atac fără încetare al forţelor ruse. Boicenko a acuzat forţele ruse că "împiedică activ evacuarea civililor".

Primarul a mai spus că oraşul a rămas fără alimentarea cu apă.