Peste 100 de primării vor primi bani de la Guvern, din fondul de rezervă, pentru a-și putea plăti facturile curente

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat proiectele de pe ordinea de zi care vor fi discutate și aprobate vineri, 10 decembrie, în cadrul ședinței de Guvern.

Urmărește-ne peGoogle news
Peste 100 de primării vor primi bani de la Guvern, din fondul de rezervă, pentru a-și putea plăti facturile curente

Premierul Ciucă a menționat că va acorda bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru 100 de primării din România.

Vom aproba alocarea de fonduri din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru plata cheltuielilor curente de capital de care vor beneficia peste 100 de unități administrativ-teritoriale din toate județele.

Așa cum am anunțat în această săptămână, astăzi adoptăm proiectul de lege privind măsurile de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale. Noile măsuri includ soluții concrete pentru ocrotirea persoanelor fizice cu dizabilități psiho-sociale și intelectuale.

Tot astăzi vom lua o decizie foarte importantă pentru ceea ce înseamnă operaționalizarea PNRR. Astfel, proiectul de OUG privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul mecanismului de redresare și reziliență va fi supus analizei și aprobării.

În plus, se modifică OUG a Guvernului nr. 155 din 2020, privind unele măsuri pentru elaborarea PNRR. Vom începe ordinea de zi stabilită, vom face o pauză necesară pentru finalizarea procedurilor tehnice, după care vom reveni.

La finalul ședinței de Guvern, o parte din miniștri vor oferi mai multe detalii în briefing-ul organizat în sala de conferință”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.