Persoanele nevaccinate intră în carantină începând de luni, în Austria

Începând de luni, în Austria, a intrat în vigoare carantina aplicată persoanelor nevaccinate, transmite DPA International.

Noi 15, 2021 - 12:13
Urmărește-ne peGoogle news
Persoanele nevaccinate intră în carantină începând de luni, în Austria
Austriecii care nu sunt vaccinați vor avea voie să iasă din casă doar pentru a face cumpărături de strictă necesitate, pentru a se duce la serviciu sau pentru a merge la medic.
Acestora li se va permite să iasă afară și pentru a lua aer curat în orice moment, pentru sănătatea lor fizică și mentală.
Vor fi efectuate controale prin sondaj pentru a se asigura respectarea legii, iar încălcările vor fi pedepsite cu amenzi de până la 1.450 de euro (1.660 de dolari).
Bilanțurile Covid-19 au fost în creștere în Austria. Autoritățile au înregistrat duminică peste 11.552 de cazuri, iar incidența pe șapte zile la 100.000 de persoane a urcat la aproape 850.
Măsurile de izolare vor fi în vigoare pentru o perioadă inițială de 10 zile. Aceste măsuri au fost adoptate de guvernul federal și de cel al landurilor, dar cancelarul Alexander Schallenberg a declarat că fiecare stat este liber să pună în aplicare reguli și mai stricte.
Capitala Viena a anunțat deja că va introduce reguli suplimentare pentru a solicita un test PCR de la persoanele vaccinate sau recuperate după boală care merg noaptea la restaurante și la toate evenimentele la care participă mai mult de 25 de persoane.
Autoritățile speră că această închidere va încuraja vaccinarea.

Înăsprirea anterioară a regulilor a determinat deja o creștere a numărului de persoane care s-au vaccinat. În prezent, în Austria, aproximativ 65 % din populație este vaccinată.
Guvernul austriac ia în considerare și o stare generală de carantină de noapte.

O decizie privind această măsură, care s-ar aplica tuturor, va fi luată miercuri, a declarat ministrul austriac al sănătății, Wolfgang Mueckstein, duminică seara. Restricția ar urma să se aplice începând cu ora 22:00, a spus el.
HotNews.ro