Percheziții la o firmă din Bacău - Administratorul este acuzat că și-a delapidat propria societate cu aproximativ 100000 de euro

Administratorul unei firme care se ocupă cu achiziţionarea de ovine în scopul prelucrării cărnii ar fi retras în mod repetat, din conturile bancare deschise pe numele societăţii, mai multe sume de bani, pe care le-a folosit în scop personal, spun anchetatorii.

Oct 14, 2021 - 17:25
Urmărește-ne peGoogle news
Percheziții la o firmă din Bacău - Administratorul este acuzat că și-a delapidat propria societate cu aproximativ 100000 de euro

Poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău, împreună cu poliţişti de la Moineşti, poliţişti criminalişti şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie la o persoană suspectată de delapidare.

Percheziţiile au avut loc pe rază municipiilor Bacău şi Moineşti, atât la un imobil folosit de un bărbat de 65 de ani, cât şi la locaţiile utilizate ca sediu social şi punct de lucru al unei societăţi comerciale.

Din cercetări a rezultat că administratorul unei societăţi comerciale ce se ocupă în principal cu achiziţionarea de ovine în scopul prelucrării cărnii, ar fi retras, în mod repetat, din conturile bancare deschise pe numele societăţii, mai multe sume de bani pe care le-ar fi folosit în scop personal. Sumele de bani ar fi fost oferite operatorului economic sub formă de împrumut de către unul dintre asociaţi”, precizează reprezentanţii IPJ Bacău.

Anchetatorii spun că, prin retragerile de numerar amintite, s-a adus un prejudiciu societăţii comerciale în valoare de aproximativ 430.000 de lei şi 13.000 de euro.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate, au fost găsite mai multe înscrisuri, precum şi ştampile, despre care se crede că sunt falsificate.  

Omul de afaceri băcăuan a fost adus cu mandat de aducere la sediul Poliţiei pentru a fi audiat.

Adevărul.ro