Panică la o stație de metrou din București - Degajări mari de fum

Circulaţia trecnurilor de metrou este oprită la această oră pe magistrala Pipera - Berceni, după ce o garnitură s-a defectat între staţiile Piaţa Romană şi Universitate. Din cauza frânării puternice, s-a degajat mult fum în tunel, anunţă Metrorex, care precizează ca circulaţia va fi reluată după retragerea trenului defect.

Mai 24, 2022 - 09:24
Mai 24, 2022 - 10:11
Urmărește-ne peGoogle news
Panică la o stație de metrou din București - Degajări mari de fum
Foto: Captură Video

UPDATE

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat, marți, că incendiul de la metroul din București a fost lichidat și 172 de persoane au fost evacuate. De asemenea, 21 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Din păcate a fost un incident la metrou între Piața Romană și Piața Universității. Au fost evacuate 172 de persoane, iar 21 au avut nevoie de asistență medicală. Au fost persoane care au fost asistate de către specialiștii SMURD, jos, în stația de metrou.

La acest moment, toate persoanele sunt evacuate și nu sunt persoane care să aibă nevoie de îngrijiri suplimentare”, a spus Raed Arafat.

„Au fost evacuate toate persoanele. Se evaluează situația, să vedem câte persoane au fost evacuate. Nicio persoană, din fericire, nu are nevoie de spitalizare. Va fi făcută o anchetă pentru a determina cauza acelui incendiu și vor fi luate măsuri corespunzătoare în funcție de concluziile anchetei. Din fericire, pompierii au acționat la timp. A fost activat planul roșu imediat după primirea apelului. (...) După părerea mea s-a acționat profesionist. Este posibil să fie vorba de un scurtcircuit”, a declarat prefectul Toni Greblă.

Știre inițială

O garnitură de metrou a fost cuprinsă de fum, în această dimineață, în Piața Romană. Pompierii au intervenit pentru a-i ajuta pe călători să părăsească zona. Operațiunea de evacuare a călătorilor aflați în vagoane a fost încheiată în jurul orei 9:30, când a fost lichidat și incendiul. Nicio persoană nu a fost rănită. Planul roșu de intervenție a fost activat.

Metrorex precizează că nu este vorba de un incendiu, dar ISU a anunţat declanşarea planului roşu de intervenţie, din cauza degajărilor de fum.

Sute de oameni au fost evacuaţi.

Nu se știe momentan câte garnituri de metrou sunt blocate în subteran.

"Astăzi, 24.05.2022, începând cu ora 8:50, circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfășoară cu dificultate din cauza unei defecțiuni tehnice identificată la un tren care a plecat din stația Piața Romană către Berceni. În urma defecțiunii, trenul va fi retras din circulație pentru analiză și remediere. Între timp se iau toate măsurile pentru ca circulația pe Magistrala 2 să se reia în condiții normale", informează METROREX, într-un comunicat.

Potrivit ISU, alimentarea cu energie electrică a fost oprită. La fața locului acționează 8 autospeciale de stingere și mai multe echipaje SMURD. Nu au fost înregistrate victime.

Echipajele din cadrul ISUBIF sunt amplasate în zona stațiilor de metrou Romană, Universitate și Piața Victoriei.