O tânără din Pakistan a fost condamnată la moarte din cauza unor mesaje trimise pe WhatsApp

O tânără musulmană a fost condamnată la moarte în Pakistan pentru că a trimis pe WhatsApp un text şi caricaturi cu profetul Mahomed considerate „blasfematoare”.

Ian 19, 2022 - 21:34
Urmărește-ne peGoogle news
O tânără din Pakistan a fost condamnată la moarte din cauza unor mesaje trimise pe WhatsApp

Blasfemia este un subiect ultrasensibil în Pakistan, ţară cu o majoritate predominant musulmană, unde persoanele declarate vinovate de ofensă la adresa islamului riscă pedepse mergând până la sentinţa capitală, chiar dacă nu a fost niciodată aplicată pentru o astfel de condamnare.

Aneeqa Ateeq, de 26 de ani, a fost arestată în mai 2020 şi inculpată pentru că a difuzat pe WhatsApp ”conţinut blasfemator”, între care caricaturi, potrivit unui rezumat publicat de tribunal, notează ProTV. Decizia tribunalului a fost anunţată în oraşul-garnizoană Rawalpindi (nord). Tribunalul a ordonat ca Aneeqa Ateeq să fie 'spânzurată', tânăra fiind de asemenea condamnată la 20 de ani de închisoare.

Aproximativ 80 de persoane sunt încarcerate în Pakistan pentru blasfemie, dintre care jumătate au fost condamnate la închisoare pe viaţă sau la pedeapsa capitală, conform Comisiei americane asupra libertăţii religioase în lume.

Militanţii pentru drepturile omului susţin că acuzaţiile de blasfemie sunt lansate cu regularitate în mod abuziv pentru reglări de conturi personale. Deşi în majoritatea cazurilor acestea îi vizează pe musulmani, ele nu ocolesc nici minorităţile religioase, în special comunitatea creştină, subliniază ei.

În decembrie, directorul srilankez al unei fabrici din Pakistan a fost linşat şi incendiat de o mulţime furioasă, după ce a fost acuzat de blasfemie.