O prostituată din Petroșani a sunat la 112 să spună că a fost tâlhărită de doi clienți - Au fost reținuți toți trei

O tânără care îşi oferea serviciile sexuale într-un apartament din Petroşani şi doi dintre clienţii săi au ajuns la Poliţie.

Mai 1, 2022 - 12:27
Urmărește-ne peGoogle news
O prostituată din Petroșani a sunat la 112 să spună că a fost tâlhărită de doi clienți - Au fost reținuți toți trei
Foto: Unsplash/ Imagine cu caracter ilustrativ

O tânără de 23 de ani, din Hunedoara, care oferea servicii sexuale într-un apartament din Petroşani, a sunat la 112 pentru a reclama că doi bărbaţi au intrat în locuinţă şi au jefuit-o.

Femeia a susţinut că a fost agresată fizic de către clienţii săi, pe care nu îi cunoştea, iar aceştia i-au furat 500 de lei, un televizor şi  un telefon mobil.

Poliţiştii au identificat doi tineri în vârstă de 22 de ani şi respectiv 24 de ani, ambii din comuna Pui, prezumtivii autori ai infracţiunii de tâlhărie. De asemenea, poliţiştii au stabilit că înainte să sune la 112, tânăra ar fi sustras din portmoneul unuia dintre ei, 1.000 de lei, bani pe care i-ar fi folosit în interes personal. Cei trei au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior instanţa a dispus ca bărbaţii şi tânăra să fie cercetaţi sub măsura controlului judiciar, pentru tâlhărie, respectiv furt calificat”, a informat Carla Strujan, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.