O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca va ajunge mâine în România

O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca, care constă în peste 208.800 doze, soseşte mâine în țară.

Iun 21, 2021 - 15:56
Iun 21, 2021 - 15:56
Urmărește-ne peGoogle news
O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca va ajunge mâine în România

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Până în prezent, țara noastră a recepționat 3.165.200 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 835.780 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunţat că în jur de 35.000 de doze de vaccin AstraZeneca au termen de expirare data de 30 iunie.

România a ajuns la 4,6 milioane de persoane imunizate, însă doar 20.325 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, potrivit datelor furnizate duminică, 20 iunie, de CNCAV, iar cele mai puţine cereri au fost pentru vaccinul AstraZeneca.