Monica Pop: Dacă trebuie să-și plătească serviciile medicale, atunci să se oprească urgent și plata asigurărilor de sănătate a celor 60% de nevaccinați

Medicul Monica Pop nu este de acord cu ideea ca persoanele nevaccinate împotriva Covid-19 să-și plătească singure serviciile medicale atunci când sunt internate cu infecția Sars-Cov-2.

Noi 21, 2021 - 13:44
Urmărește-ne peGoogle news
Monica Pop: Dacă trebuie să-și plătească serviciile medicale, atunci să se oprească urgent și plata asigurărilor de sănătate a celor 60% de nevaccinați

Mengele autohtoni?! Amenințări împotriva Constituției și a românilor! Frică și panică, asta fac.

Orice persoană, indiferent de funcție, ar trebui pedepsită aspru chiar și pentru ideea ca un nevaccinat (deși asigurat), ajuns la spital să-și plătească tratamentul, spitalizarea! N-are bani, deși plătește asigurări de sănătate, să moară, da?! O nemernicie!

Atunci să se oprească urgent și plata asigurărilor de sănătate a celor 60% de nevaccinați! Asta, nu a propus nimeni din acești Mengele autohtoni! Tot din nemernicie! Pentru că 10,5% e ceva, cum să renunțe statul la contribuții, chiar dacă nu mai oferă nimic și chiar dacă dreptul la sănătate e „garantat” prin Constitutie!”, a scris medicul Monica Pop pe pagina sa de Facebook.

Aceasta mai scrie că prin astfel de idei „se contribuie la inducerea de căderi morale”.

Jos, foarte jos! Cei care plătesc asigurări, (milioane, nu puțini), plătesc și pentru ei dar și pentru alții, poate ei nu se îmbolnăvesc, alții, destui, da!

Asemenea personaje nu fac decât sa contribuie la inducerea de căderi morale, la scăderea încrederii, la contrazicerea accentuată a afirmațiilor că vaccinatea nu e și nu va fi obligatorie”, mai scrie Monica Pop.

Liberalii au propus recent ca cei care sunt nevaccinați, dar ajung la spital, să-și plătească serviciile, amendament care a fost însă respins de parlamentari.