Ministrul Sănătății, despre pensionarea anticipată a personalului medical din ATI și UPU: „Trebuie găsit un echilibru între ieşirile din sistem şi noi resurse umane calificate”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, reclamă că la nivelul ministerului pe care îl conduce nu a existat ”niciun fel de politică de resurse umane”. Afirmaţia a fost făcută în contextul în care, întrebat fiind dacă este posibilă pensionarea mai devreme a medicilor care lucrează în terapie intensivă şi urgenţe, Rafila a explicat că eventualele plecări ale acestora trebuie suplinite cu personal calificat.

Apr 4, 2022 - 18:37
Urmărește-ne peGoogle news
Ministrul Sănătății, despre pensionarea anticipată a personalului medical din ATI și UPU: „Trebuie găsit un echilibru între ieşirile din sistem şi noi resurse umane calificate”
Foto: Alexandru Rafila/ Facebook

Totdeauna există o astfel de posibilitate, problema este legată şi de posibilitatea de a acoperi cu personal calificat aceste domenii. Ştiţi foarte bine că sunt două domenii deficitare în ceea ce priveşte personalul calificat, atât terapia intensivă cât şi unităţile de primiri urgenţe. Când iei o decizie, trebuie să fii responsabil şi să iei o decizie care are în spate o pregătire care să poată să compenseze într-un timp relativ scurt- în doi, trei, patru ani – acest persona care merge şi se pensionează. E o situaţie delicată. Sigur, dânşii poate au o uzură mult mai mare pentru că lucrează în condiţii dificile, lucrează prelungit, dar trebuie găsit un echilibru între ieşirile din sistem prin pensionare şi noi resurse umane calificate”, a afirmat Alexandru Rafila, luni, într-o conferinţă de presă la Bacău, întrebat dacă ar fi posibilă o reglementare legislativ care să permită cadrelor medicale care lucrează în ATI şi UPU să se pensioneze mai devreme. 

În acest context, ministrul reclamă lipsa, la nivelul ministerului, a unei politici privind gestionarea resurselor umane. 
Din păcate, la nivelul Ministerului Sănătăţii nu a existat niciun fel de politică de resurse umane. Ăsta este adevărul. În zona aceea de resurse umane care trebuia să facă această planificare nu existau medici deloc. Unul singur, un singur medic la resurse umane în Ministerul Sănătăţii. Or, înţelegerea acestor mecanisme necesită o astfel de abordare. Noi, inclusiv în noua organigramă pe care am propus-o pentru Ministerul Sănătăţii am încercat să constituim o structură care să poată să facă acest lucru”, mai declară ministrul Sănătăţii.
Acesta adaugă că, împreună cu şefii facultăţilor de medicină, a fost constituit un grup de lucru care să abordeze chestiuni legate de pregătirea viitoarelor generaţii de medici în aşa fel încât aceştia să asigure asistenţa în acele domenii unde este nevoie.