Ministrul Muncii: Peste 3 milioane de pensionari vor primi ajutorul de 700 de lei, în luna iulie

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, joi, că 3,2 milioane de pensionari vor primi ajutorul de 700 de lei în luna iulie, iar acesta va fi acordat persoanelor cu pensii până la 2.000 de lei, după ce iniţial plafonul fusese stabilit la o pensie de 1.600 de lei.

Urmărește-ne peGoogle news
Ministrul Muncii: Peste 3 milioane de pensionari vor primi ajutorul de 700 de lei, în luna iulie
Foto: Guvernul României

Oficialul a fost întrebat, joi, cum a fost stabilit plafonul la pensii de 2.000 de lei pentru cei care vor primi sprijinul de 700 de lei în luna iulie deoarece la începutul anului acesta era de 1.500 de lei.  

La începutul anului am avut un plafon de 1.600 pentru primul pachet social care a reprezentat atunci pensia medie în România. Am venit ulterior cu o analiză pe care am creat-o şi din cauza evoluţiei preţurilor şi din cauza a ceea ce s-a întâmplat, accentuându-se pe unele locuri criza preţurilor din cauza războiului din Ucraina, să implementăm al doilea pachet social cu acele carduri şi acele vouchere electronice pentru a sprijini populaţia până la sfârşit de an şi am considerat atunci o categorie vulnerabilă pensia care se încadrează în jurul pensiei medii.

Acum considerăm că evoluţia preţurilor fiind cea pe care o ştim cu toţii trebuie să depăşim un pic pensia medie. Şi dintr-o analiză a noastră 3,2 milioane de pensionari, 3,2 milioane de seniori ai României vor beneficia de această nouă măsură.”, a afirmat Marius Budăi.

Ministrul a precizat că acest ajutor va fi primit odată cu pensia, iar livrarea sa va începe din data de 1 iulie.