Ministrul Finanțelor: Nu vorbim despre înghețarea pensiilor și salariilor

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu susține că este "exclus" să se ia în calcul o îngheţare a pensiilor şi salariilor în acest an și subliniind, de asemenea, că datoria publică creşte pe seama unor împrumuturi angajate de stat pentru a face investiţii.

Mai 25, 2022 - 19:21
Urmărește-ne peGoogle news
Ministrul Finanțelor: Nu vorbim despre înghețarea pensiilor și salariilor
Foto: Guvernul României

"Exclus. Şi am spus acest lucru de când a început o emoţie referitoare la depăşirea ponderii datoriei publice la 50%, pentru că, odată cu această depăşire, pe site-ul ministerului aveţi şi o informare, o notă care spune cum va scădea datoria publică sub 50%. Or, nu este cazul în acest an de o astfel de măsură. De altfel, datoria publică creşte pe seama unor împrumuturi angajate de statul român pentru a face investiţii. Or, pentru investiţii, acea prevedere din cadrul fiscal, din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, trebuie citită în spiritul ei, unu la mână, şi, doi, trebuie văzut că evaluarea nu se face lunar", a afirmat Câciu, întrebat fiind într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, dacă s-a discutat despre îngheţarea pensiilor şi a salariilor pentru a face o economie la bugetul de stat.

Reprezentantul Guvernului a mai spus că eficientizarea activităţii administraţiei trebuie să plece de la atribuţii, obiective, operaţionalizarea sistemelor.

"Eficientizarea activităţii administraţiei nu trebuie să plece de la calculul cinic al sumelor de bani folosite, ci trebuie să plece de la obiective, atribuţii, necesar, operaţionalizarea sistemelor şi a proceselor şi apoi, pe cale de consecinţă, ai avea un efect asupra diminuării unor cheltuieli sau, de ce nu, în anumite cazuri a suplimentării, pentru că depinde de fiecare instituţie. Deci, chestiunea aceasta face parte într-adevăr din ceea ce unora le place - contabilitate, numai că administraţia, dar şi o corporaţie nu se conduc pe elemente strict contabile, ci pe elemente de eficienţă", a arătat ministrul Finanţelor.