Ministrul Energiei: Consumatorii vulnerabili vor primi sprijin pentru plata facturilor la energie electrică și gaze

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat joi, 19 august, că va fi acordat un sprijin pentru consumatorii vulnerabili pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie.

Aug 19, 2021 - 14:03
Urmărește-ne peGoogle news
Ministrul Energiei: Consumatorii vulnerabili vor primi sprijin pentru plata facturilor la energie electrică și gaze

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a participat la o întâlnire, la Palatul Victoria, între premierul Florin Cîţu şi reprezentanții ANRE, Transelectrica, bursei de energie OPCOM şi cei ai Consiliului Concurenţei, notează Ziare.com.

Totodată, surse participante la discuţii au precizat, citate de Ziare.com, că autorităţile urmăresc o compensare suplimentară pentru această iarnă de care să beneficieze mai mulţi consumatori, pe lângă cei vulnerabili, iar, în acest moment, se analizează modalitatea de încadrare legislativă a acestui ajutor.

O nouă discuţie pe tema facturilor la energie va avea loc în cursul săptămânii viitoare, la Guvern.