Ministrul Educației: Elevii vaccinați vor continua să meargă fizic la școală, chiar dacă în clasa lor au fost înregistrate cazuri de COVID-19

Ministrul Educației a anunțat că vineri se va discuta, la Guvern, despre măsurile care vor fi luate cu ocazia începerii noului an școlar. Elevii vaccinați ar putea merge în continuare la școală dacă în clasa lor vor apărea cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, cei nevaccinați urmând să treacă în online, a precizat Sorin Cîmpeanu. Masca va rămâne obligatorie, indiferent dacă elevii sunt vaccinați sau nu.

Urmărește-ne peGoogle news
Ministrul Educației: Elevii vaccinați vor continua să meargă fizic la școală, chiar dacă în clasa lor au fost înregistrate cazuri de COVID-19

Noul an școlar începe pe 13 septembrie, cu prezența fizică a elevilor. 

Sorin Cîmpeanu a anunțat că ordinul comun care va stabili regulile și măsurile de siguranță pentru începerea școlii, elaborat de Ministerul Educației și cel al Sănătății, va fi gata în perioada 1- 3 septembrie.

Un ordin comun Ministerul Educației - Ministerul Sănătății va apărea în perioada 1-3 septembrie. Până atunci pregătim acest ordin. Vom avea vineri o întâlnire convocată de prim-ministrul României la Guvern, în prezența medicului Raed Arafat, al ministrului Sănătății, INSP, colonelului Valeriu Gheorghiță la care vom discuta măsurile care se impun în vederea asigurării unei stări de siguranță în școli, știut fiind că decizia este de deschidere a școlilor cu prezență fizică în data de 13 septembrie.

Printre măsurile pe care le vom discuta se vor regăsi: demararea unei campanii de înâlniri interactive la nivelul fiecărei școli, mediată de o persoană desemnată de fiecare școală și de un reprezentant DSP pentru a le prezenta părinților interactiv problematica, importanța și necesitatea vaccinării.

Se vor discuta și măsuri de stimulare a vaccinării. Este de luat în calcul, cu titlu de ipoteză, inclusiv acea decizie ca, în cazul apariției unor cazuri confirmate într-o clasă, cei care nu sunt vaccinați să treacă obligatoriu în online, iar cei care sunt, să poată continua cu prezență fizică”, a declarat ministrul Educației miercuri, la un post de televiziune. 

Sorin Cîmpeanu a precizat că masca va continua să fie obligatorie în școli, indiferent dacă elevii sunt sau nu vaccinați. 

”Distanțarea va rămâne o regulă. De asemenea, respectarea normelor de igienă și obligativitatea aerisirii spațiilor de învățământ. Ne vom asigura că în fiecare școală se înțelege importanța acestei măsuri”, a mai spus ministrul, conform Realitatea.net.