Ministrul de Interne: Taberele de cazare temporară a refugiaților sunt deja pregătite pentru a fi operaţionalizate, putem monta generatoare și asigura asistență medicală

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că frontierele României sunt sigure, în cazul unui conflict în Ucraina şi că ţara noastră este pregătită să primească un aflux masiv de refugiaţi din ţara vecină.

Feb 15, 2022 - 11:03
Feb 15, 2022 - 11:04
Urmărește-ne peGoogle news
Ministrul de Interne: Taberele de cazare temporară a refugiaților sunt deja pregătite pentru a fi operaţionalizate, putem monta generatoare și asigura asistență medicală
Foto: Captură Video
Bode a mai declarat că au fost inventariate locuri de cazare temporară în judeţele din zona graniţei cu Ucraina şi au fost identificate locuri unde ar putea fi construite tabere de refugiaţi.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, luni seară, la Antena 3, că MAI este pregătit în ceea ce priveşte implicaţiile unei posibile migraţii necontrolate. 
 
România este un stat membru al NATO şi ne bucurăm de toate garanţiile de securitate care derivă din acest statut. Nu asistăm pasiv la toată această desfăşurare de forţe şi evenimente care se petrec în proximitatea României. (...) Astfel, structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite pentru asigurarea unui răspuns integrat la această criză, inclusiv în ceea ce priveşte implicaţiile unei posibile migraţii necontrolate”, a declarat Bode.
 
Lucian Bode a precizat că România este o ţară sigură. 
 
Concret, efortul structurilor Ministerului Afacerilor Interne se va concentra pe câteva direcţii foarte clare care vizează în primul rând asigurarea securităţii în sistem integrat a frontierelor de stat. Vă spun încă o dată foarte răspicat frontierele de stat ale României sunt sigure şi România este o ţară sigură”, a declarat Bode.  
 
Ministrul de Interne a mai declarat că România a întocmit un plan de acţiune, în ceea ce priveşte un eventual aflux de refugiaţi, iar acest plan va fi definitivat marţi.
 
Am întocmit un plan de acţiune privind managementul unui aflux masiv de refugiaţi pe teritoriul României. Cel târziu mâine acest plan va fi definitivat. Planul de acţiune cuprinde scenariile de lucru. Ne gândim la zonele pe unde  ar putea intra refugiaţi în România, la punctele de frontieră pe unde ar putea intra în România acest aflux necontrolat de refugiaţi. Apoi ne gândim la modul în care vor fi asistaţi cetăţenii altor state. În al treilea rând, concepţia de cazare temporară. Aceste tabere de cazare temporară sunt deja pregătite pentru a fi operaţionalizate. Am identificat împreună cu structurile locale zonele şi locurile unde ar putea fi amplasate, pentru ca ele să aibă acces la energia electrică sau să putem monta generatoare, să putem asigura asitenţă medicală în aceste tabere”, a declarat Bode.
 
Lucian Bode a precizat că au fost inventariate şi unităţile de cazare pentru refugiaţi.
 
De asemenea, am inventariat la nivelul tuturor judeţelor de graniţă posibilităţile de cazare în clădiri,  şi mă refer aici la săli de sport, la cămine, pensiuni, hoteluri. Am inventariat capacitatea pe zona de frontieră şi în cadrul cazărilor temorare, personalul MAI  în special de la IGI vor acorda asistenţă juridică, vor întocmi documente şi vor identifica statutul fiecărei persoane”, a declarat Bode.
 
Întrebat ce număr de refugiaţi ar putea primi România, ministrul de Interne a explicat că au fost făcute calcule în acest sens.
 
Am făcut aceste calcule, sunt în desfăşurare discuţii la nivelul statelor membre. Ştim câte locuri avem în aceste tabere de cazare temporară, ştim câte locuri sunt în zona clădirilor, vom vedea funcţie de evoluţie, de solicitri, noi suntem pregătiţi să răspundem în situaţie de criză”, a mai declarat Lucian Bode.