Ministrul de Interne, după ce un polițist din Giurgiu le-a cerut șefilor un porc de Crăciun: „Polițiștii au umor, dar la MAI nu aprobăm glume”

Lucian Bode, ministrul de Interne, ia în derâdere cererea prin care un polițist de la Giurgiu a cerut porc de Crăciun. Acesta spune că nu se aprobă glume la MAI.

Noi 26, 2021 - 13:12
Urmărește-ne peGoogle news
Ministrul de Interne, după ce un polițist din Giurgiu le-a cerut șefilor un porc de Crăciun: „Polițiștii au umor, dar la MAI nu aprobăm glume”

Poliţiştii au umor. Am văzut şi eu această cerere (...) În aceste momente, în care structurile MAI sunt în prima linie în ceea ce priveşte lupta cu pandemia şi acţionăm cu peste 25.000 de efective în fiecare zi, când acţiunile noastre pe linia combaterii infracţionalităţii dau rezultate, o astfel de acţiune a unor nefericiţi, să spun aşa, rămâne în categoria şi poliţiştii au umor. La MAI nu aprobăm glume", a declarat Lucian Bode.

Reacția sa vine după ce în presă a apărut cererea scrisă a unui polițist de la Poliţia Rutieră Giurgiu, care a cerut să primească un porc de Crăciun, fiind păcălit de un coleg care i-a spus că şefii instituţiei sunt obligaţi prin lege să îl recompenseze cu un porc.

Am onoarea să vă expun următoarele: vă rog să aprobaţi repartizarea unui porc de Crăciun conform ordonanţei nr.114/2018 din data de 17.11.2021. Având în vedere că am o vechime de 4 ani la Serviciul rutier Giurgiu, aş dori să aibă greutatea în jur de 160 kg. Faţă de cele expuse, rog dispuneţi", a scris poliţistul într-o cerere adresată şefului Serviciului Rutier Giurgiu.