Ministrul Apărării: Pensiile militare sub 2500 de lei cresc cu 10%, am discutat cu ministrul de Finanțe și cu ministrul de Interne
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat joi, 16 decembrie, că pensiile militarilor sub 2.500 de lei vor creşte cu 10% de anul viitor, precizând că nu se aștepta să găsească atât de multe persoane cu acest venit.

”Este un lucru pe care l-am negociat cu ministrul de Finanţe, împreună cu minstrul de Interne, Lucian Bode, aceasta este o modificare care va apărea în buget. Nu a apărut încă, mai discutăm mâine despre asta, însă este una dintre propunerile noastre şi cu siguranţă că va trece”, a spus ministrul Apărării joi seară, la Profit TV, după ce a fost întrebat dacă pensiile militarilor de până în 2.500 de lei vor creşte cu 10%.
Despre impactul bugetar al acestei majorări, ministrul a spus că este suportabil, chiar dacă este o sumă considerabilă.
”Este o sumă pe care ne-o permitem, chiar dacă este mare pentru că eu nu m-am aşteptat (..) în ceea ce priveşte statutul militarilor, pensiile, salariile militarilor, pentru că s-a vorbit aiurea despre pensii nesimţite, de exemplu, despre pensii speciale, ceea ce nu este cazul, pentru că în Armată este vorba de pensii de serviciu”, a afirmat Vasile Dîncu, arătând că s-au creat disproporţii mari, prin modificările legislative, astfel că unii au ieşit, de pe aceeaşi funcţie şi acelaşi grad, cupensiimari, în jurul anilor 90, şi acum pensionarii au pensii mai mari de două ori sau chiar de trei ori.
”Avem foarte mulţi pensionari sub 2.500 de lei, ceea ce vă spun că nu m-am aşteptat”, a mai spus ministrul Apărării.
Ministrul Apărării a precizat că în bugetul pe 2022, ca un lucru general, guvernul a încercat să aducă şi câteva contribuţii de genul one off, o singură dată.
”Am crescut alocaţii şi ajutoare pentru familii. Nu este însă un buget foarte spectaculos, foarte bogat, pentru că ne-am propus un lucru important, acel 7% pentru investiţii”, a mai spus Vasile Dîncu, potrivit Ziare.com.