Ministerul Energiei, despre plafonarea prețurilor la energie și gaz: „Dacă considerăm că mai trebuie modificat ceva, o vom face”

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că ordonanţa de urgenţă care introduce noile plafoane pentru energie şi gaz va fi aprobată săptămâna viitoare. Ministrul a precizat, în contextul creşterii preţurilor, că legea în vigoare a fost aplicată de autorităţi, însă nu şi de furnizori.

Urmărește-ne peGoogle news
Ministerul Energiei, despre plafonarea prețurilor la energie și gaz: „Dacă considerăm că mai trebuie modificat ceva, o vom face”
Foto: Guvernul României

OUG va fi aprobată săptămâna viitoare, aceasta cu modificările”, a transmis ministrul, marţi, la plecarea de la sediul PNL. 

Întrebat de ce a fost nevoie de modificarea plafoanelor în contetxul în care a fost deja dată o lege, în toamna anului trecut, pentru plafonarea preţurilor la energie, Virgil Popescu a transmis: „Am spus că în ianuarie vom face această evaluare şi vedem cum se încadrează consumul în această iarnă. Datele statistice pot să difere de la iarnă la iarnă. Acum am făcut această ajustare”.

Ministrul Energiei a precizat, de altfel, că legea în vigoare nu a fost aplicată de furnizori. 

Nu. În toamnă s-a votat şi s-a modificat OUG care nu prevedea nici plafoane, nu prevedea nici multe plaje de consum, nu prevedea nici instituţii, a fost modificată complet. Legea s-a aplicat, dar problema este că furnizorii nu au aplicat legea”, a mai declarat ministrul, întrebat dacă putem spune că in toamnă a fost votată o lege greşită.  

Nu în ultimul rând, întrebat dacă s-a dovedit ineficientă măsura de plafonare pe care autorităţile au stabilit-o în toamnă, ministrul a precizat: „Măsura plafonarii, aşa cum a fost facută şi aşa cum este făcuta acum, face intervenţie în piaţă şi este benefică pentru români. Dacă considerăm că mai trebuie modificat ca să fie şi mai benefică pentru români, o vom face. Vom merge mai departe, vom face o evaluare si vedem ce măsuri vom lua după 1 aprilie”.