Medicul Adrian Streinu-Cercel, despre obligativitatea certificatului verde pentru angajați: „Chiar ne-a luat Dumnezeu mințile și nu mai putem să judecăm corect?”

Preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel s-a declarat împotriva proiectului de lege care introduce obligativitatea certificatului de vaccinare la locul de muncă.

Oct 27, 2021 - 21:57
Oct 27, 2021 - 21:58
Urmărește-ne peGoogle news
Medicul Adrian Streinu-Cercel, despre obligativitatea certificatului verde pentru angajați: „Chiar ne-a luat Dumnezeu mințile și nu mai putem să judecăm corect?”

Acest proiect de lege a fost respins în Senat, însă votul final va fi dat în Camera Deputaților în perioada următoare.

Senatorul PSD Adrian Streinu-Cercel a declarat că, dacă această lege ar intra în vigoare, unii români ar putea refuza să-și facă test anti Covid, pentru că nu au bani. În acest sens, el a dat drept exemplu pe ”cei care lucrează la strâns gunoiul”.

În felul acesta, a încercat să explice medicul Cercel, ”instituții strategice” din România, în lupta cu pandemia, vor fi puse în pericol.

”Dacă lumea va refuza să-și facă test pentru că nu va avea bani, și aici vorbesc despre cei care lucrează la strâns gunoiul, cei care lucrează la companiile de apă, unde nu sunt salarii foarte mari, care reprezintă locuri deosebit de importante și strategice în combaterea unei epidemii, cu ce ne vom trezi? Simplu. Cu gunoaie pe străzi, pentru că vor fi dați afară conform acestei legi, fără apă potabilă, pentru că nu se vor mai duce la serviciu și ca atare apa nu va mai fi decontaminată și bună de băut etc etc.

Nu mai vorbesc de polițiști, nu mai vorbesc de pompieri, nu mai vorbesc de celalalte. Toate aceste instituții sunt strategice pentru combaterea unei epidemii. Și atunci, nu cumva este o fractură de logică să venim cu un astfel de act normativ în acest context în care suntem în plin val epidemic. Chiar ne-a luat Dumnezeu mințile și nu mai putem să judecăm corect?” - s-a arătat revoltat senatorul PSD.

La începutul pandemiei de Covid-19 din România, în aprilie 2020, profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei anti-COVID a Ministerului Sănătăţii pentru că a promovat un ”plan de vacanţă” care nu se află în viziunea Guvernului.

De asemenea, fostul ministru Nelu Tătaru a anunțat îndepărtarea profesorului Streinu-Cercel după ce instituția pe care o conducea (Comisia pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19) a fost acuzată că ar fi propus măsuri controversate în ce-i privește pe românii în vârstă, vulnerabili la infecția cu noul virus.

La rândul său, Ludovic Orban a catalogat drept ”stupiditate, năstrușnicie și nebunie” propunerea atribuită acestei instituții, care făcea vorbire despre faptul că, în actualele circumstanțe, seniorii de peste 65 de ani să fie plasați în centre speciale, timp de trei luni, pentru a-i feri de infecția cu noul coronavirus.

ProTV