Medic chirurg amendat în Austria, pentru că a amputat piciorul greșit al unui pacient

Un medic chirurg din Austria a fost amendat pentru că a amputat piciorul greşit al unui pacient, a transmis miercuri tribunalul regional din Linz.

Dec 1, 2021 - 20:39
Urmărește-ne peGoogle news
Medic chirurg amendat în Austria, pentru că a amputat piciorul greșit al unui pacient

Medicul chirurg a marcat piciorul greşit al pacientului de 82 de ani înainte de operaţia care a avut loc în luna mai la Freistadt şi şi-a dat seama de greşeala ei abia după două zile, relatează Hotnews și Adevărul.ro.

Instanţa a aplicat o amendă de 2.700 de euro, din care jumătate cu suspendare fără a preciza cum a fost calculată. De asemenea, tribunalul a acordat 5.000 de euro daune văduvei pacientului, decedat între timp, devenită parte civilă.

Chirurgul a denunţat o defecţiune în lanţul de control în sala de operaţie.

De atunci, femeia a schimbat clinica la care lucrează, însă poate ataca hotărârea. Conducerea unităţii a declarat într-un comunicat că „împrejurările şi cauzele acestei erori medicale au fost analizate cu precizie”.

Potrivit sursei citate, au fost discutate proceduri interne cu echipa şi a fost urmată instruirea.