Mașină de poliție aflată în misiune, lovită în plin pe un bulevard din București, de un tânăr care abia își luase permisul de conducere
O mașină de poliție, aflată în misiune, a fost lovită din plin în noaptea de 18 octombrie, de un tânăr de 19 ani ce tocmai își luase permisul de conducere.
Un şofer foarte tânăr, dar cu o maşină foarte puternică, a ignorat semnalele acustice și luminoase, a intrat în intersecție și s-a izbit violent de vehiculul condus de oamenii legii.
Accidentul s-a petrecut înainte de miezul nopții, într-o intersectie din centrul Bucureștiului. Maşina Brigăzii Rutiere se afla în misiune, când a fost lovită de un alt autoturism și proiectată într-un panou publicitar de pe Splaiul Unirii.
Potrivit martorilor, șoferul mașinii, un tânăr de 19 ani, este cel care a provocat accidentul. Poliția ar fi avut sirenele puse în funcțiune, iar el nu a acordat prioritate.
În mașina poliției se aflau doi agenți.
În aproximativ 30 de minute ambele mașini au fost ridicate, iar traficul s-a desfăşurat normal. Deşi nimeni nu a fost rănit, pagubele materiale sunt semnificative. Polițiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.