Mama gemenilor căzuți de la etaj, la Ploiești, a fost trimisă în judecată, pentru ucidere din culpă

La mai bine de opt luni de la tragedia în urma căreia doi copii, fraţi gemeni, au murit după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești, mama micuților a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă.

Apr 13, 2022 - 11:49
Urmărește-ne peGoogle news
Mama gemenilor căzuți de la etaj, la Ploiești, a fost trimisă în judecată, pentru ucidere din culpă
Sursa foto: Observatornews.ro

Femeia a deschis larg fereastra dormitorului și i-a lăsat nesupravegheați pe copii, pe fondul unei manifestări de dezinteres, susțin procurorii.

Gemenii, care aveau doar doi ani și o lună, s-au dezechilibrat și au căzut, asta în timp ce femeia se afla într-o altă cameră a apartamentului, unde era ocupată cu o transmisiune live pe o rețea de socializare, alături de fiul ei mai mare.

Pe filmare se și aude cum polițiștii îi bat la ușă pentru a-i da vestea. Dosarul în acest caz a fost înaintat Judecătoriei Ploiești.

În februarie, instanța a decis, la cererea Direcției de Asistența Socială Prahova, decăderea femeii din drepturile părintești. Astfel că băiatul de șase ani a ajuns în grija tatălui.