Mai mulți polițiști din Gorj, cercetați pentru tentativă de omor: Un șofer ar fi fost bătut de mascați și a ajuns în stare gravă la spital

Mai mulţi poliţişti gorjeni sunt vizaţi de o anchetă penală, în care se fac cercetări sub acuzaţia de tentativă de omor, lovire şi chiar tortură.

Mai 26, 2022 - 21:07
Urmărește-ne peGoogle news
Mai mulți polițiști din Gorj, cercetați pentru tentativă de omor: Un șofer ar fi fost bătut de mascați și a ajuns în stare gravă la spital
Foto: Poliția Română/ imagine cu caracter ilustrativ

Constantin Dodoi, de 41 de ani, din oraşul Novaci, se află în stare foarte gravă la spital. În calitate de şofer, în urmă cu câteva zile, acesta ar fi refuzat să oprească la semnalul agentului de poliţie, pe o stradă din oraș. Mai mult decât atât, Dodoi, potrivit unui comunicat transmis de IPJ Gorj, l-ar fi acroşat pe poliţist, iar acesta a avut nevoie de îngrijiri.

Şoferul a fost capturat de poliţiştii de la Intervenţii Rapide şi a ajuns, iniţial, în arestul poliţiei, după care a semnalat că nu se simte bine şi a fost transportat cu ambulanţa la spital, unde s-a constat că avea o serie de leziuni interne foarte grave, fiind supus imediat unei operaţii.

„Mi-a spus că a fost bătut în sediul poliţiei într-o cameră în care nu se află o cameră de supraveghere video.

Când se vor stabili făptaşii, se impune o măsură preventivă.

El a avut dureri, dar au fost mai puternice atunci când a ajuns în arestul poliţiei. A venit salvarea şi s-a intervenit imedait chirurgical. Coastele au atins plămânul. Este într-o stare critică. Este coerent în vorbire, dar vă imaginaţi cum se simte un bolnav căruia i s-a extirpat splina, o parte din ficat şi prezintă fracturi intercostale şi fractură de stern. este neimaginabil ceea ce s-a putut întâmpla. Spune că a fost bătut în sediul poliţiei“, a spus Mariana Ganea, avocatul lui Constantin Dodoi, potrivit adevărul.ro.

Avocata spune că victima a fost şi dusă în faţa instanţei de judecată, care a decis arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru comiterea faptei de ultraj, după care, ca urmare a stării de sănătate, măsura s-a înlocuit cu cea a controlului judiciar:

Îşi aminteşte parţial. După loviturile pe care le-a primit a trebuit să suporte celelalte proceduri penale, mă refer la măsura arestului preventiv şi a trebuit să se prezinte în instanţă.

Dosarul se află în curs de cercetare. Are ca obiect comiterea infracţiunii de tentativă de omor şi tortură. Organele de cercetare penală îşi fac treaba. Ne rugăm la Dumnezeu să fie bine“, a mai spus avocata, potrivit sursei citate.

S-a deschis un dosar penal în care se fac cercetări pentru tentativă de omor şi alte infracţiuni. S-a deschis urmărirea penală «in rem»“, au comunicat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

De asemenea, un alt dosar, pentru comiterea infracţiunii de ultraj se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, în care Constantin Dodoi este cercetat penal.