A fost constatată existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 99.104 Lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Sorin Bărdan, poliţist în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, în perioada supusă evaluării.
Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara a fost sesizată de ANI, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Sorin Bărdan.
De asemenea, ANI a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către poliţistul de frontieră a infracţiunii de fals în declaraţii întrucât nu a menţionat deţinerea şi respectiv înstrăinarea mai multor autoturisme în declaraţiile de avere depuse în perioada supusă evaluării.
Este vorba despre Daniel Patrianu un funcţionar public cu statut special - Şef serviciu la Direcţia Generală Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Acesta nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 142.617 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.
De asemenea, tot pentru că nu a declarat veniturile din jocuri de noroc este cercetat şi un poliţist din Sibiu. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Silviu - Costinel Nicola, inspector de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, a infracţiunii de fals în declaraţii întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 40.724 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.
Aceeaşi infracţiune a fost constatată de inspectorii de integritate şi în cazul lui Eliodor-Ion Epure, agent şef de poliţie în cadrul Formaţiunii Rutiere a Poliţiei oraşului Pantelimon - I.P.J. Ilfov. Şi în acest caz a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece există indicii că poliţistul a comis infracţiunea de fals în declaraţii pentru că nu a declarat venituri realizate din jocuri de noroc, dobânzi, dividende şi salarii în cuantum de 35.604 Lei în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.
Totodată, Eliodor-Ion Epure nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse în perioada exercitării funcţiei publice, calităţile şi funcţiile deţinute în cadrul a două societăţi comerciale.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Ion Bogdan, fost funcţionar public cu statut special cu funcţie de conducere (director) în cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Centrul de Formare Iniţială şi Continuă, a infracţiunii de fals în declaraţii deoarece nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 13.211 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.
Un caz similar constatat de ANI este cel al lui Adrian Floristean, agent de poliţie în cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetul Marmaţiei. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că poliţistul de frontieră nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 3.160 lei.
Sursa: Adevărul.ro