MAE acuză MAI pentru gestionarea refugiaților afgani, pentru care nu s-ar fi făcut eforturi de integrare

Cetățenii evacuați cu succes din Afganistan susțin că nu și-au mai primit de anul trecut ajutorul lunar de 500 de lei și că statul român nu a derulat niciun program de integrare a lor.

Apr 16, 2022 - 14:31
Urmărește-ne peGoogle news
MAE acuză MAI pentru gestionarea refugiaților afgani, pentru care nu s-ar fi făcut eforturi de integrare
Foto: Captură Video

Reprezentanții Ministerului de Externe au declarat, potrivit Libertatea.ro, că instituția „și-a îndeplinit pe deplin responsabilitățile instituționale” față de cetățenii afgani care au ajuns în România în toamna anului trecut, după revenirea talibanilor la putere.

Potrivit Libertatea.ro, MAE se referă la „realizarea cu succes a evacuării din Afganistan a 49 de cetățeni români, a 156 de cetățeni afgani și a 7 cetățeni ai unor state aliate. Dintre cei 156 de cetățeni afgani a căror evacuare din Afganistan a fost realizată cu succes, 139 au fost aduși în România la data de 9 septembrie 2021”.

Acest efort, adaugă MAE, conform sursei citate, a fost realizat și dus la bun sfârșit de către Celula de criză interinstituțională, convocată de ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu la 13 august 2021, și coordonată de MAE.

Ministerul de Externe mai precizează că nu are competențe cu privire la gestionarea cetățenilor afgani odată ce ei au fost aduși în țară, această responsabilitate revenind Ministerului Afacerilor Interne, mai arată sursa citată.

Conform unui reportaj publicat de Libertatea.ro, realizat printre afganii ajunși în România și care reclamă în prezent faptul că statul român i-a abandonat complet, aceștia au declarat că nu a fost derulat niciun program pentru integrarea lor, nu le-a fost oferită șansa de a învăța limba română pentru a se putea angaja și că nu și-au mai primit de anul trecut nici măcar ajutorul financiar de 500 de lei pe lună.

„Odată cu situaţia din Ucraina nu se mai interesează nimeni de noi. Îmi este tot mai clar că n-a existat niciodată vreun plan cu privire la integrarea noastră. Asta ar fi presupus un plan educaţional, oportunităţi de carieră, cursuri de limbă. Ni s-a spus că vom fi protejaţi de statul român şi că vom fi ajutaţi să ne integrăm. După opt luni, nu avem capacitatea de a închiria o locuinţă, nu avem locuri de muncă, nu ştim limba română. Asta se numeşte integrare?”, a declarat afganul Fawad Shamim, potrivit Libertatea.ro.

Libertatea.ro a cerut un punct de vedere și Inspectoratului General pentru Imigrări, însă solicitarea nu a primit un răspuns până la această oră.