Ludovic Orban rămâne președintele Camerei Deputaților până când PNL va avea din nou majoritate în Parlament: Eu nu fac cadouri PSD-ului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunțat că va depune demisia „în mâna” preşedintelui ales al PNL, Florin Cîţu, în dimineața zilei de luni, 27 septembrie.

Sep 26, 2021 - 15:45
Urmărește-ne peGoogle news
Ludovic Orban rămâne președintele Camerei Deputaților până când PNL va avea din nou majoritate în Parlament: Eu nu fac cadouri PSD-ului

Orban spune că acesta va înainta documentul atunci când va considera de cuviinţă. Orban afirmă că va continua să exercite funcţia de președinte al Camerei Deputaților până când se va forma o majoritate parlamentară în aşa fel încât PNL să nu piardă preşedinţia Camerei Deputaţilor în favoarea PSD.

Eu luni dimineaţă, la ora 9, mi-am depus demisia în mâna preşedintelui Partidului Naţional Liberal. Este o decizie irevocabilă şi care va opera în momentul în care preşedintele Partidului Naţional Liberal va depune demisia respectivă. Când îmi va cere, atunci îmi voi depune demisia. Deci încă o dată, demisia este dată, nu mai există cale de întoarcere, eu sunt un om de onoare”, a afirmat Ludovic Orban duminică.

Orban apreciază că, dacă ar avea loc alegeri pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor în această perioadă, PSD ar obţine funcţia.

O să rămân în funcţie până se formează o majoritate parlamentară care să împiedice alegerea în funcţia de preşedinte al Camerei (Deputaţilor – n.r.) a unui PSD-ist, pentru că dacă se alege Colacu sau un alt PSD-ist, cum este astăzi... eu vă spun, astăzi, dacă s-ar ţine alegeri, sau mâine, poimâine, se alege PSD-ul în fruntea Camereiadaugă Orban.

El susţine că nu va „accepta niciodată” ca PSD să obţină funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor în urma demersului său.

Eu nu fac cadouri PSD, din cauza asta demisia este la dispoziţia domnului Cîţu pentru a o opera în momentul în care avem majoritatea şi garanţia că Partidul Naţional Liberal va avea funcţia”, a mai afirmat Ludovic Orban.

Întrebat dacă va demisiona în cazul care Florin Cîţu îi va cere să facă acest lucru în condiţiile politice actuale, în care nu există o majoritate stabilă, Orban a răspuns: „Cu siguranţă!”.