Locuitorii unui oraș din Germania se plâng că sunt terorizați de un grup de copii români și bulgari

Un grup de copii români și bulgari, toți sub 14 ani, îi terorizează pe locuitorii unui oraș din Germania.

Ian 6, 2022 - 17:24
Urmărește-ne peGoogle news
Locuitorii unui oraș din Germania se plâng că sunt terorizați de un grup de copii români și bulgari
Potrivit presei germane, citate de realitatea.net, „grupurile de copii români și bulgari fac viața un iad cetățenilor din Altenhagen”, landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Aceștia sparg ferestrele cu diverse obiecte, ceea ce face ca străzile să devină nesigure. În plus, acestor atacuri li se adaugă gesturi de amenințare și violență verbală, relatează Știri Diaspora.

Oamenii au cerut în repetate rânduri ajutorul poliției și au depus chiar și numeroase plângeri penale care sunt pe rol, nefiind încă soluționate.

Nu sunt pregătit să fac ce mă sfătuiește poliția, să mă îndepărtez de ferestre și să mă ascund în spatele obloanelor închise în plină zi”, a povestit un localnic, potrivit realitatea.net. „De obicei, în drum spre școală, grupurile de copii aruncă cu pietre și dau cu bâte în geamurile apartamentului de la parter din Helmholtzstrasse. Tinerilor români și bulgari le place să folosească Altenhagener Friedhof ca loc de joacă. O piatră funerară a fost recent aruncată pe strada noastră dintr-o roabă, iar poliția era acolo”, a mai completat acesta.

Din spusele localnicilor, atacurile au început în primăvara anului trecut, atunci când o femeie a luat apărarea unui copil în pragul apartamentului ei, „când grupul de elevi români și bulgari din școala elementară erau pe cale să-i smulgă mașina din mână, pe stradă”. Apoi, „a intervenit și un avocat în ecuație, iar de atunci cuplul a devenit ținta copiilor”.

Primarul districtului Quartdt poate înțelege foarte bine disperarea cetățenilor: „Chiar și poliția își atinge adesea limitele aici. Ei duc copiii la părinți dacă prind unul, iar un sfert de oră mai târziu sunt din nou pe drum”, mai notează realitatea.net.