Liviu Dragnea, prima apariție publică după ieșirea din închisoare - Atacuri dure la adresa lui Klaus Iohannis, a Guvernului, dar şi a partidului pe care l-a condus

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, și-a făcut duminică seara prima apariție publică de la ieșirea din închisoare, la emisiunea fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, la Realitatea Plus. Acesta a spus că în penitenciar a fost ca în iad și că ”în România se dorește să avem o țară că afară, dar închisorile să fie că în evul mediu”.

Sep 19, 2021 - 23:24
Urmărește-ne peGoogle news
Liviu Dragnea, prima apariție publică după ieșirea din închisoare - Atacuri dure la adresa lui Klaus Iohannis, a Guvernului, dar şi a partidului pe care l-a condus

"Nu că m-am considerat nevinovat, știu că sunt nevinovat pe acel dosar (n.r. referendumul). Pe asta pe care am fost condamnat acum, faptul că acea doamna directoare, la presiunea DNA, a spus niște lucruri care au fost contrazise de toți ceilalți, faptul că în acea motivare s-a spus că nu există garanție că ce spune doamna respectivă, care a schimbat istoria României, că e adevărat dar nici că nu e. Când eu am această convingere, știință a faptului că sunt nevinovat, indiferent cât aș vrea să mă abțîn, creierul se duce acolo, deocamdată la cap nu m-am stricat. M-au lovit rău la restul dar la cap nu.

Care-i motivul pentru care am ajuns eu acolo? Am fost hulit, demonizat, eram răul mondial, se spunea că dacă eu dispar în România o să țâșnească miere și lapte. Dacă ne uităm ce se întâmplă acum cu ce era atunci, diferențele sunt uriașe, resursele sunt făcute praf, prețurile sunt la cer. Plafonarea prețurilor la energie și gaze pusă de mine a fost anulată imediat după aceea, prețurile sunt acum și cu 600% mai mari și asta nu se rezolva cu subvenție la gigacalorie.

Având conștiința faptului că sunt nevinovat, vrând nevrând mă gândesc că a fost un dosar politic. M-am gândit în toate felurile, erau presiuni uriașe pe judecători. Nu sunt supărat pe niciun jucător dintre cei care m-au condamnat. Eu nu știu cum aș fi reacționat dacă eram supus la acele presiuni.

Concluzia mea după ăștia doi ani în care m-am mai înțelepțit, cred, problema nu sunt judecătorii sau procurorii, problema e această structura ocultă, nenorocită care a fost condusă de Florian Coldea până l-au demis și care a fost preluată și condusă și astăzi cu mâna forțe de Pahontu, în numele lui Iohannis.

Toată această structura care are acțiuni neconstituționale și ilegale care pot îmbracă formă trădării naționale. Trădarea națională nu e numai când trădezi statul, statul e abstract, dar cred că cel mai grav e când trădezi interesele, bunăstarea și interesele cetățenilor din acel stat.

Pahontu duce ordinele, cererile să se întâmple lucruri. Iohannis da ordinele, eu va spun care sunt informațiile mele.

Sursele sunt discuțiile pe care le-am avut de-a lungul anilor cu Florian Coldea, George Maior, Sebastian Ghiță, Victor Ponta.

Și atunci când auzeam, participăm, la masă cu statul paralel stă toată lumea, sunt infiltrați peste tot. Unii se dau de gol la un moment dat, alții sunt mai șmecheri", a explicat Liviu Dragnea.

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a lansat, astfel, duminică, 19 septembrie, atacuri dure la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, a actualei guvernări, dar şi a partidului pe care l-a condus.

Pe Iohannis l-a catalogat drept „dictator”, asociază PNL şi USR cu termenul „circ”, iar despre PSD spune că este „controlat de preşedintele Klaus Iohannis, susţinând că nu e mare diferenţă între PSD şi „ceilalţi”. 

Ce văd eu acum, după ce am ieşit, vedeam şi acolo (...) ce este acum în România este o dictatură a lui Iohannis. E vizibilă cu ochiul liber pentru orice om informat şi de bună credinţă şi care are puterea să creadă asta, chiar dacă a votat cu el sau a votat cu cei de la guvernare. Şi se manifestă în felul ăsta. Există această structură de guvernare coordonată de Iohannis, ajutată de PSD coordonat şi el de Iohannis, care au câteva obiective majore. Primul obiectiv – pentru că datorită, sau din cauza, pentru noi e din cauza, pentru ei e datorită – datorită căruia ei în continuare sunt protejaţi şi anume să predea România, cum să spun, bucată cu bucată., companie cu companie, teren cu teren, firmă cu firmă, domeniu cu domeniu. Alt obiectiv în reprezintă, pentru Guvern în ansamblu, cum să ia comisioane din ce în ce mai grase pe nişte sume uriaşe cheltuite, nedând până în ziua de astăzi nicio explicaţie ce s-a făcut cu zecile de miliarde de euro pe care România i-a împrumutat în aceşti ani”, a afirmat Liviu Dragnea duminică seară, la Realitatea Plus.

Fostul lider PSD a negat că a lăsat România cu datorii, el spunând că rata de îndatorare a ţării era, atunci când a fost condamnat, de 34% din PIB, în condiţiile în care rata de îndatorare era de 36% din PIB atunci cînd PSD a preluat guvernarea.

Dragnea a făcut referire şi la faptul că, în opinia sa, între cei care guvernează acum şi PSD nu este mare diferenţă.

Pentru Iohannis, obiectivul este de protecţie personală. Cred că Iohannis a înţeles că România, în final cred că a înţeles, că România este o ţară test dar în care nimeni din cei care sunt instrumentele celor de afară nu este protejat. Cazul Băsescu e un caz izolat. Cred că Traian Băsescu ştie multe lucruri şi nu s-au repezit pe el, în schimb i-au măcelărit familia, ceea ce pe mine m-a oripilat. (...) Să termin ideea despre domnul dictator Iohannis, care este răul suprem în această arhitectură. Şi lui îi este teamă că, după ce nu va mai fi preşedinte, îl leagă. Îl leagă, că poate după ce nu mai e preşedinte nu se mai muşamalizează nişte... (...)

Cîţu l-a schimbat pe Stelică de la Justiţie, care oricum el nu avea alt obiectiv decât desfiinţarea SIIJ-ului – poate discutăm ce înseamnă SIIJ; să înţeleagă şi oamenii – ca Stelică de la Justiţie să nu facă propuneri care să nu fie controlabile de către Iohannis, să fie controlabile de către ei. Ăsta a fost principalul obiectiv al lui Iohannis şi pentru asta merge cu Cîţu până în pânzele albe. În acelaşi timp, de câteva luni de zile, toată lumea asistă la acest circ PNL - USR - PSD. România nu e nicăieri aici, în circul ăsta, românii nu sunt nicăieri în circul ăsta. (...) Diferenţa între PSD şi ceilalţi este că PSD-ul strigă la ambasade - ”Dacă ne alegeţi pe noi, noi vă dăm şi mai mult decât vă dau ăştia”, adică în sensul ăsta”, a adăugat Dragnea.

Liviu Dragnea nu s-a ferit să o ironizeze pe fosta sa colaboratore din PSD, Viorica Dăncilă.

"Față de ceilalți doi, doamna Viorica Dăncilă nu a blocat nicio măsură din program, ceea ce a făcut că programul de guvernare din acel an să continue.

Cam după 5-6 luni după ce a fost numită prim-ministru, Viorica a fost preluată total de SPP și de SRI", susține Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a evitat să răspundă dacă Viorica Dăncilă a fost depășită de cerințele funcției de premier, însă a declarat că probabil nu a fost depășită din moment ce și-a dorit chiar mai mult de atât, să devină președintele partidului și chiar președintele României.