Liviu Dragnea iese din închisoare - Tribunalul Giurgiu a admis joi cererea sa de eliberare

Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea iese din închisoare, după ce Tribunalul Giurgiu a admis, joi, cererea sa de eliberare condiționată.

Iul 15, 2021 - 16:39
Iul 15, 2021 - 16:44
Urmărește-ne peGoogle news
Liviu Dragnea iese din închisoare - Tribunalul Giurgiu a admis joi cererea sa de eliberare

“Mă bucur nespus că s-a făcut dreptate. Sunt foarte emoționată că am așteptat de multă vreme acest lucru. Speră să fie eliberat (Dragnea – n.red.) și iată că există un Dumnezeu și judecători cinstiți. Nu am vorbit nimic înainte. De aici se va trimite minuta, se vor îndeplini toate formalitățile și va fi pus în libertate. Iată că am găsit niște judecători care astăzi au judecat după măsura legii”, a declarat avocata lui Liviu Dragnea.

Avocata a spus că nu se știe exact momentul în care Dragnea va părăsi penitenciarul, pentru că depinde de cât de repede se vor mișca cei de la penitenciar cu actele.

Iniţial, tribunalul Bucureşti a respins, în primăvara, cererea de eliberare condiţionată. Cauza a fost strămutata la Giurgiu.

Până acum, Dragnea a ispăşit două treimi din pedeapsa iniţială. Şi ca argumente ale eliberării, el susţine că a muncit în timpul detenţiei şi a avut o comportare bună.

Penitenciarul Rahova i-a dat în aprilie un aviz pozitiv.