Lista aplicaţiilor din Google Play care furau parolele de Facebook ale utilizatorilor

Experţii în securitate cibernetică au descoperit în magazinul oficial de conţinut pentru Android al Google mai multe aplicaţii care furau parolele de Facebook ale utilizatorilor.

Iul 5, 2021 - 12:44
Urmărește-ne peGoogle news
Lista aplicaţiilor din Google Play care furau parolele de Facebook ale utilizatorilor

În ciuda faptului că se laudă frecvent cu tehnicile avansate de protecţie pe care le foloseşte, securitatea pe care Google o oferă utilizatorilor săi care descarcă aplicaţii din Play Store, magazinul oficial şi, teoretic, cea mai sigură sursă, rămâne cel puţin discutabilă, transmite News.ro.

Un nou incident umbreşte eforturile gigantului american, după ce specialiştii firmei Dr. Web au descoperit în Google Play 9 aplicaţii, cu peste 5,8 milioane de download-uri, care furau parolele de Facebook ale celor care le descărcau.

Aplicaţiile promiteau utilizatorilor că blochează reclamele, însă, condiţia era ca aceştia să se logheze cu Facebook. Numele şi parolele introduse ajungeau la dezvoltatorii aplicaţiilor.

Aplicaţiile în cauză se numeau:

  • Rubbish Cleaner,
  • Inwell Fitness,
  • Horoscope Daily,
  • App Lock Keep,
  • Lockit Master,
  • Horoscope Pi,
  • App Lock Manager.

Acestea conţineau cinci variante diferite ale malware-ului Android.PWS.Facebook, numit aşa tocmai pentru abilitatea de a fura parolele de Facebook.

Aplicaţiile problematice au fost eliminate din Play Store, iar Google spune că a şi şters conturile dezvoltatorilor care le-au creat.