Legea „Dreptului la Odihnă”: Șefii nu mai au voie să-și contacteze angajații în afara orelor de program, în Portugalia

Portugalia le-a interzis șefilor să își contacteze angajații în afara programului de lucru, ca parte a unor noi legi privind „dreptul la odihnă”, relatează BBC.

Urmărește-ne peGoogle news
Legea „Dreptului la Odihnă”: Șefii nu mai au voie să-și contacteze angajații în afara orelor de program, în Portugalia

Autoritățile de la Lisabona vor să îmbunătățească echilibrul dintre viața profesională și cea privată, în contextul în care tot mai mulți angajați au început să lucreze de acasă. Astfel, companiile cu peste 10 angajați riscă amenzi dacă își contactează angajații în afara orelor de program.

În plus, au fost introduse noi reguli în sprijinul angajaților care au copii mici. Părinților li se va permite să lucreze în regim de telemuncă pe termen nelimitat, fără a solicita aprobarea prealabilă a angajatorilor, până când copilul lor împlinește opt ani.

De altfel, companiile ar putea fi obligate să achite cel puțin o parte din facturile la energie și internet ale angajaților care lucrează de la distanță.

Însă o parte din noile măsuri nu au fost aprobate de Parlamentul portughez, cum ar fi „dreptul la deconectare”, care ar fi permis angajaților să închidă toate dispozitivele de lucru în afara orelor de program.

Ministrul portughez al Muncii și Securității Sociale, Ana Mendes Godinho, a declarat că speră ca noua legislație să atragă mai mulți străini în țară.

Credem că Portugalia este unul dintre cele mai bune locuri din lume în care pot să locuiască nomazii digitali și cei care lucrează de la distanță, vrem să-i atragem în Portugalia”, a declarat ministrul Muncii.

Portugalia are deja o schemă de vize de rezidență temporară, concepută pentru a atrage antreprenori și liber profesioniști. Insula Madeira are chiar un „sat al nomazilor digitali”, cu Wi-Fi gratuit și birouri.

Știrile ProTV