Kim Jong Un promite că ţara sa va avea o putere militară redutabilă

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a promis că ţara sa se va dota cu o putere militară ''redutabilă'' şi imparabilă, au relatat luni media de stat nord-coreene, la câteva zile după testul cu cea mai puternică rachetă efectuat vreodată de Phenian.

Urmărește-ne peGoogle news
Kim Jong Un promite că ţara sa va avea o putere militară redutabilă
Foto: The White House

La 25 martie, Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) cu rază lungă de acţiune.

Numită Hwasong-17, această puternică ICBM fusese dezvăluită prima dată în noiembrie 2020 şi botezată ''racheta monstru'' de către analişti.

''Vom continua să ne urmăm obiectivul de consolidare a capacităţilor de apărare naţională şi să dezvoltăm mai multe mijloace puternice de a lovi, pentru ca armata noastră populară să fie echipată'', a declarat Kim Jong Un în faţa personalului care a participat la lansarea rachetei intercontinentale.

Racheta lansată săptămâna trecută pare să fi zburat pe o distanţă mai lungă şi la o altitudine mai mare decât precedentele ICBM testate până acum de Coreea de Nord, ţară dotată cu arma nucleară.

Potrivit analiştilor, această lansare reuşită l-ar fi convins pe liderul de la Phenian că ţara sa este pe drumul bun pentru a obţine capacitatea de descurajare nucleară.

Testele nucleare şi de rachete cu rază lungă de acţiune au fost întrerupte în perioada în care Kim Jong Un şi fostul preşedinte american Donald Trump au purtat convorbiri diplomatice. Acestea sunt într-un punct mort după eşecul summitului de la Hanoi, din 2019.

De la începutul anului, Phenianul a realizat zece teste cu rachete, iar cel de săptămâna trecută marchează reluarea tirurilor cu rază lungă de acţiune.