Kelemen Hunor: Nu este acceptabil să ieși la pensie la 50 de ani, cu o pensie mai mare decât aveai salariul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine rezolvarea problemei pensiilor speciale de care beneficiază unele categorii profesionale printr-o discuţie cu toate partidele, nu doar a celor aflate la guvernare. El afirmă că acele categorii care au restricţii privind profesia, cum sunt magistraţii, ar trebui să primească un supliment în ceea ce priveşte contributivitatea, însă concomitent cu creşterea vârstei de pensionare.

Dec 8, 2021 - 09:24
Urmărește-ne peGoogle news
Kelemen Hunor: Nu este acceptabil să ieși la pensie la 50 de ani, cu o pensie mai mare decât aveai salariul

"Eu am o abordare deloc populistă şi o abordare, zic eu, principială. În primul rând, ar trebui să avem o discuţie în zona politică - nu neapărat doar cei care sunt la guvernare, cu toţi factorii politici şi cu instituţiile statului - care sunt acele categorii socio-profesionale unde în perioada serviciului public există interdicţii, există incompatibilităţi şi atunci se poate ajunge la o soluţie, aşa cum se face şi la nivelul Uniunii Europene, se face în multe ţări.

Magistraţii, procurorii şi judecătorii au interdicţii? Da, interdicţii brutale. E adevărat că ies la pensie foarte repede. Sunt în serviciul public? Da. Atunci trebuie să stabileşti dacă peste contributivitate mai dau un punct, un punct şi jumătate, două puncte pentru acea perioadă cât sunt în serviciul public, dar acest lucru înseamnă că şi vârsta de pensionare trebuie crescută, fiindcă nu e acceptabil să ieşi la 50 de ani cu o pensie care e mai mare decât salariul”, a afirmat Kelemen Hunor, marţi seară, la TVR.

Kelemen Hunor a susţinut că trebuie discuţii şi pentru zona militară, a serviciilor sau a politicii, unde există restricţii impuse de cariera profesională.

"Dacă statul român este în măsură să stabilească care sunt acele categorii socio-profesionale, atunci demagogia, populismul, dispare şi atunci ştii regulile jocului. Nici eu nu accept şi nu este corect să fie pensia mai mare decât salariul. Şi acest lucru se întâmplă cu preponderenţă într-o anumită zonă şi nu se poate. Acest lucru nu este corect, nu este drept faţă de cetăţeni. Dar nici populismele... dom-le, omorâm primarii, omorâm ăştia care nu pot să reproşeze în niciun fel, dar la ceilalţi nu se poate, că nu avem curaj, nu avem viziune”, a adăugat Kelemen Hunor.