Iranul spune că deține drone militare cu o rază de acțiune de 7000 de kilometri

Iranul deţine drone cu o rază de acţiune de 7.000 de kilometri, a anunţat comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei, citat de presa de stat de la Teheran.

Iun 27, 2021 - 17:59
Urmărește-ne peGoogle news
Iranul spune că deține drone militare cu o rază de acțiune de 7000 de kilometri

„Avem vehicule aeriene fără pilot (drone) cu rază mare de acţiune, de până la 7.000 de kilometri. Ele pot zbura, reveni acasă şi pot ateriza oriunde sunt programate să facă aceste lucruri”, a declarat Hossein Salami, comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei, citat de agenţia oficială Irna, preluată de Reuters.

Acest anunţ, care intervine într-o perioadă în care Iranul şi şase mari puteri occidentale negociază la Viena relansarea acordului asupra programului său nuclear, poate fi considerat de către Washington drept o ameninţare la adresa stabilităţii regionale, comentează Reuters.

La trei ani de la retragerea SUA din Acordul nuclear de la Viena în urma deciziei fostului preşedinte Donald Trump, actualul preşedinte Joe Biden caută să relanseze şi eventual să extindă acest act, pentru a impune limite mai stricte programelor nucleare şi de rachete ale Iranului şi a-i restrânge cât mai mult activităţile, precizează sursa citată.

Potrivit unor analişti militari occidentali, regimul de la Teheran îşi exagerează uneori capabilităţile militare, dar dronele constituie un element-cheie în supravegherea graniţelor Iranului, în special în zona strâmtorii Ormuz, prin care tranzitează o cincime din transporturile de petrol din lumea întreagă.

Iranul şi forţele regionale pe care el le sprijină au recurs tot mai mult la drone în ultimii ani în Yemen, Siria şi Irak.

De altfel, Teheranul a exclus orice negocieri asupra programului său de rachete balistice şi rolului jucat în Orientul Mijlociu, unde este implicat în războaie prin interpuşi cu Arabia Saudită.