Instructor de dans din Brașov, arestat preventiv pentru corupere de minori - Victimele aveau 12 și 13 ani

Un instructor de dans sportiv din Brașov este acuzat de corupere sexuală și acte sexuale cu minori, iar faptele anchetate se întind pe durata a 4 ani.

Apr 1, 2022 - 19:58
Urmărește-ne peGoogle news
Instructor de dans din Brașov, arestat preventiv pentru corupere de minori - Victimele aveau 12 și 13 ani
Foto: Pexels/ Imagine cu caracter ilustrativ

Unele dintre victime aveau 12 sau 13 ani când au fost abuzate. Acestea provin din rândul cursantelor pe care bărbatul, acum în vârstă de 29 de ani, le antrena pentru competiții de dans.

Cercetările de până acum arată că instructorul, angajat al unui studio de dans, le trimitea fetițelor fotografii și imagini cu el în ipostaze intime.

Apoi, le ademenea și le convingea să întrețină relații sexuale cu el.

Anchetatorii susțin că, pentru a păstra secretul, instructorul de dans le amenința pe copile cu violența dacă povestesc cuiva despre relația lor. Cazul a ieșit la iveală când mama unei victime a aflat că fiica ei fusese ademenită în felul acesta, iar femeia s-a dus direct la poliție.

Până acum, există trei plângeri împotriva individului, dar nu este exclus ca numărul victimelor sa fie mai mare. Dovezile strânse la dosar i-au determinat pe judecători să îl aresteze preventiv pe bărbat, pentru 30 de zile.