Incendiu puternic la un centru de deșeuri din Glina - Intervin nouă autospeciale de stingere
”Incendiu la un centru de colectare şi reciclare deşeuri în Glina. Ard caroserii de autoturisme şi material lemnos”, a transmis, miercuri, ISU Bucureşti Ilfov.

Sursa citată a precizat că actioneaza nouă autospeciale de stingere.
”Sunt degajări mari de fum. Recomandăm evitarea zonei pentru a facilita deplasarea autospecialelor de intervenţie”, au mai transmis pompierii.
Aceştia au transmis celor aflaţi în zonă un mesaj de avertizarerin sistemul RO ALERT.
Traficul pe Centura Bucureşti este blocat.
”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers ale DN Centura Bucureşti, din cauza unui incendiu produs la Remat Glina, judeţul Ilfov. Din primele verificări, nu au rezultat victime”, a transmis Infotrafic.
Sursa citată a precizat că valorile de trafic sunt intense.
Se fac cercetări pentru stabilirea cauzei producerii incendiulu