Grup infracțional organizat de trafic de persoane și spălare de bani, destructurat de autoritățile române și britanice
Un grup infracţional organizat, care exploata români din medii defavorizate, a fost destructurat de autorităţile române și de poliţiştii britanici, printr-o acțiune comună.
Oamenii erau duşi în Anglia și puşi să muncească 16 ore pe zi, în condiţii insalubre, fără zile libere și fără să fie plătiți.
Victimele, 12 la număr, au fost racolate în urmă cu 4 ani, după ce li s-ar fi promis un job care să le scape de sărăcie. Însă odată ajunse în străinătate, li s-au confiscat actele de identitate şi cardurile bancar, apoi au fost silite să lucreze fără să fie plătite.
“Ar fi racolat în mod intenţionat persoane adulte. Le-ar fi transportat în Marea Brtitanie unde le-ar fi exploatat prin obligarea la muncă forţată. Victimele provin din rândul persoanelor vulnerabile, cu situaţii familiale şi materiale precare”, potrivit unui ofițer BCCO, citat de Știrile ProTV.
Calvarul s-a oprit săptămâna trecută, când victimele au fost salvate de autorităţile britanice şi române. Mai multe percheziţii domiciliare au avut loc simultan în judeţul Iaşi şi într-un comitat din centrul Angliei, care au dus la primele arestări.
„Este o investigație la care am lucrat împreună cu colegi de-ai noștri din România. Aici am făcut 3 arestări. Am confiscat sume importante de bani, bunuri valoroase. Profitul era transformat în obiecte scumpe, bijuterii. Credeau că dacă nu îi depun într-un cont bancar vor rămâne nedescoperiţi. Dar nu a fost cazul. Din obiectele confiscate estimăm o valoare de 80.000 de lire sterline”, a spus detectivul Nick Colbey, potrivit Știrilor ProTV.
Cei 14 membrii ai grupării transferau sume importante în România și le investeau, prin interpuși, în case şi mașini de lux.
Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și spălare de bani.